monitorulcj.ro Menu
Actualitate

BEC: MAE putea să deschidă noi secţii de vot în străinătate, dar NU A FĂCUT-O

Biroul Electoral Central arată, într-un comunicat remis vineri seara, că Ministerul Afacerilor Externe avea baza legală pentru a deschide secţii noi de votare în străinătate, invocând o hotărâre pe care a dat-o marţi, 4 noiembrie.

Biroul Electoral Central îl contrazice pe Ministrul de Externe. Numărul secţiilor de votare din străinătate putea fi suplimentat, susţin reprezentanţii BEC, după ce Titus Corlăţean a declarat că legea nu-i permite acest lucru. Biroul Electoral Central precizează că, în baza deciziei de interpretare, MAE putea să majoreze numărul de secţii de votare din diaspora deoarece legea face referire doar la secţiile de votare din ţară, nu şi la cele din străinătate. Suplimentarea putea fi făcută prin ordin de ministru.

Precizarea BEC vine după ce, vineri după-amiaza, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean a anuntat că MAE nu va deschide noi secţii de votare în diaspora, în ciuda numeroaselor cereri venite din partea cetăţenilor români aflaţi în ţări în care există comunităţi mari (cum ar fi în Franţa, Marea Britanie, Italia Germania sau Spania). BEC explica în comunicat, faptul că propria hotărâre de marţi oferea baza legală pentru ca Ministerul de Externe să înfiinţeze noi secţii de vot.


BEC explica faptul că hotărârea de marţi interpretează legea 370/2004 în sensul în care sintagma "aceleaşi liste de alegatori" de la primul tur se referă doar la secţiile de votare din ţară, nu şi din străinătate, unde nu există liste permanente, ci doar tabele electorale.Cu alte cuvinte, BEC arată că numărul secţiilor de votare din străinătate nu poate fi conectat cu listele de vot, ceea ce înseamnă că Ministerul de Externe putea organiza în turul doi oricâte secţii de votare noi ar fi fost necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului de vot.

În ciuda faptului că BEC a oferit încă de marţi baza legală pentru deschiderea de noi secţii în străinatate, ministrul de Externe, Titus Corlăţean a anunţat vineri că nu se vor deschide alte secţii de vot în afara celor 294 de existente la primul tur. MAE a decis suplimentarea doar a numărului de ştampile şi a cabinelor de vot, plus posibilitatea ca declaraţiile pe propria răspundere să fie descărcate de pe site şi completate în afara secţiei de votare.