Actualitate
UPDATE Percheziţii la samsarii auto din Floreşti: 17 persoane au fost reţinute FOTO
30 de persoane, bănuite de evaziune fiscală, prin care s-ar fi prejudiciat bugetul de stat cu circa 10.000.000 de euro, au fost conduse, duminică, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, pentru audieri, iar 17 dintre acestea au fost reținute pentru 24 de ore.
Cu ocazia celor 47 de percheziții efectuate în județele Cluj, Alba și Prahova, s-au ridicat documente contabile, tehnică de calcul și peste 15.000 euro.
De asemenea, polițiștii au indisponibilizat 34 de autoturisme, a căror valoare depășește 700.000 de euro.
Ieri, 8 noiembrie, poliţiştii clujeni, în baza a 47 de mandate, au efectuat percheziţii la domiciliile a 30 de persoane, la sediile sociale şi punctele de lucru a 16 societăţi comerciale, din judeţele Cluj, Alba şi Prahova, precum şi într-un parc auto din comuna Floreşti.
Activităţile au vizat persoane bănuite că, în perioada 2013-2014, prin intermediul unor societăţi comerciale, ar fi importat autoturisme second-hand din spaţiul intracomunitar, pe care le-ar fi comercializat pe teritoriul României, fără să fi declarat şi achitat T.V.A.
Sumele de bani sustrase de la plata taxelor către bugetul de stat, prin ascunderea sursei impozabile, ar fi generat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 10.000.000 euro.
În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, documente contabile, tehnică de calcul şi peste 15.000 de euro.
Totodată, s-a dispus indisponibilizarea a 34 de autoturisme, în valoare de peste 700.000 de euro.
În baza mandatelor de aducere emise, 30 de persoane au fost conduse, astăzi, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, pentru audieri. Față de 17 dintre acestea, cu vârste cuprinse între 20 şi 46 de ani, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore.
La acţiune au fost angrenaţi peste 200 de poliţişti de investigare a fraudelor, de investigaţii criminale, poliţişti rutieri, criminalişti şi luptători ai structurii de acţiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.
Poliţiştii clujeni au fost sprijiniţi de poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Alba, Prahova, Maramureş, Sălaj, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Satu Mare, precum şi de peste 100 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.
Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.).
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.