Actualitate
PRIMA CONFRUNTARE dintre Iohannis și Ponta, un schimb acid de replici
Candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, şi premierul Victor Ponta, candidat din partea PSD-UNPR-PC, au participat, marţi seară, de la ora 20.00, la dezbaterea televizată organizată de Realitatea TV înainte de turul 2 al alegerilor prezidenţiale.
Discuția celor doi candidați la funcția de președinte a abordat teme importante precum: votul în străinătate, corupție, imunitate și statul de drept, economie și impozite, pensii sau politica exteră dar s-a lăsat și cu un schimb achid de replici, Klaus Iohannis acuzând-ul pe Victor Ponta ca îl tot întrerupe și intră peste timpul lui de dezbatere, liderul ACL amenințând că părăsește emisiunea în replică liderul PSD sugerându-i să fie cuminte ca în biroul său (n.r. biroul lui Victor Ponta).
Despre votul din străinătate
Victor Ponta: Da, cei din diaspora vor vota. Înainte de toate, este vorba despre cum vedem, eu şi domnul Iohannis, viitorul României în următorii 5 ani. Vreau să ascultăm şi să arătăm respect pentru toată lumea. Eu cred că România după 10 ani de dezbinare, de scandal, are nevoie de pace, de dialog. Prin măsurile luate de BEC am alocat sumele necesare din buget ca MAE să poată asigura toate condiţiile pentru alegerile în străinătate. Declaraţiile pe propria răspundere nu vor mai fi completate în secţiile de vot. Toţi cei din ţară şi din afara ţării vor putea să voteze.
Am un document legat de votul din Germania. Ştiţi cumva câte secţii au fost în Germania, domnule Iohannis? Au fost 5 secţii. Câte secţii credeţi că ar trebui să fie ca să fie în regulă? 10, 15, 50, 100? Ideea este următoarea, că oamenii care nu au putut să voteze au o cerere legitimă ca ei să poată vota.
Klaus Iohannis: Am acceptat să vin la această dezbatere pentru că dumneavoastră, domnule Ponta, nu aţi acceptat o dezbatere pe un teren neutru.
O să încerc să dau o lămurire corespunzătoare despre votul din diaspora. Duminică, în jurul orei 12:00, m-a sunat un prieten care voia să voteze la Munchen. Mi-a spus că erau 1.000 de persoane. În jurul orei 15:00, m-a sunat să îmi spună că sunt 1.500 de persoane. Domnule Ponta, aţi organizat alegerile în diaspora într-un mod execrabil.
Victor Ponta: Habar nu aveați câte secții sunt în Germania. Spuneţi-ne dumneavoastră cum trebuia să le organizăm. Care e soluția?
Klaus Iohannis: Dl. Ponta, noi trăim într-o țară democrată. Fiecare cetățean are dreptul la vot.
Victor Ponta: E o lozincă.
Klaus Iohannis: Dumneavoastră ați suprimat dreptul la vot al acestor cetăţeni din diasporă.
Klaus Iohannis: Am teancuri de scrisori de la persoane nemulţumite că nu au putut să voteze. Aţi ignorat cu rea-credinţă atenţionările, seara au fost bruscaţi cetăţenii români de către poliţiile altor state. Domnule Ponta, dumneavoastră trebuia să demisionaţi, nu domnul Corlăţean.
Victor Ponta: Ce s-a schimbat a fost procedura anti-fraudă. Ceea ce a trimis BEC către MAE şi a greşit a fost că a cerut ca declaraţiile pe propria răspundere să fie completate în sedii. Domnul Meleşcanu a discutat cu cei de la BEC toate procedeele prin care toţi românii să poată să voteze pe 16 noiembrie, şi asta se va întâmpla. Ceea ce este important este că peste 18.000 de secţii au votat fără probleme şi că în diaspora vor vota toţi cei care vor dori să voteze.
Victor Ponta: Conform recomandărilor Comisiei de la Veneţia, orice modificare legislativă este considerată motiv de anulare a alegerilor. Am auzit această idee de la domnul Băsescu. Se anulează alegerile şi rămâne domnul Băsescu preşedinte.
Klaus Iohannis: Sunt oameni care şi-au sacrificat ziua liberă nu au reuşit să voteze. Faptele contra vorbelor, dumneavoastră cu vorbele, ei cu faptele.
Klaus Iohannis: Aveţi multe vorbe, domnule Ponta, românii din diaspora aşteaptă fapte, nu vorbe.
Victor Ponta: Ce fapte aţi făcut dumneavoastră pentru ei?
Klaus Iohannis: Este greu să faci din opoziţie.
Moderator: Domnule Ponta, de ce nu l-aţi demis pe domnul Stanoevici şi de ce nu l-aţi demis pe domnul Corlăţean luni?
Victor Ponta: Domnul Tăriceanu va decide în privinţa portofoliului domnului Stanoevici.
Moderator: Cine va fi vinovat dacă nu vor vota cei din diaspora?
Victor Ponta: Eu voi fi vinovat, ca să fie mulţumit domnul Iohannis.
Victor Ponta: Sunt un susţinător al votului prin corespondenţă şi al votului online din 2016. Până în 2016 se poate face.
Klaus Iohannis: Vreau să vă spun că problema privind votul online şi votul prin corespondenţă a fost respinsă de Guvern.
Victor Ponta: Cine v-a spus asta?
Klaus Iohannis: Pot să va rog să nu mai întrerupeți?
Victor Ponta: Nu mai ridicaţi tonul la mine. Noi nu suntem slugile dvs. aici prin România Nu sunteţi vreun stăpân de sclavi. Vreau totuşi un pic mai mult respect. Să fiţi ăla de la mine din birou, cuminte.
Klaus Iohannis: Cine vă credeţi în această confruntare, cu biroul dvs.? Aici biroul e ţara, aşa că v-aş ruga un minim respect, dacă cumva îl mai aveţi, vă rog foarte frumos să nu mai întrerupeţi, dacă e posibil. Dacă nu, putem face altfel: eu plec, dvs. vă spuneţi toată vorbăria.
Victor Ponta: Aţi plecat şi de la mine din birou foarte cuminte. Aveţi o atitudine de moşier cu toţi românii.
Despre corupție, imunitate și statul de drept
Klaus Iohannis: PSD-ul a fost împotriva votului prin corespondenţă şi votului online. În calitate de preşedinte, voi garanta statul de drept şi independenţa justiţiei. În privinţa statului de drept şi a independenţei justiţiei lucrurile au mers destul de prost. În calitate de preşedinte voi lua toate măsurile necesare pentru asigurarea acestor 2 lucruri. În privinţa ANI, aceasta trebuie consolidată. În tema imunităţii, preşedintele beneficiază de imunitate, cred că este articolul 92. În această privinţă, cred că trebuie renunţat la acest articol. Preşedintele nu trebuie protejat mai mult decât orice alt cetăţean. În privinţa Parlamentului, nu pot să accept ca un parlamentar să nu fie anchetat pentru corupţie. În Parlament se votează împotriva urmăririi penale.
Victor Ponta: Spre deosebire de vorbele goale, eu pot să garantez cu fapte. Actualul procuror-general, doamna Kovesi, a fost propusă de mine. Trebuie să ne ferim de discursul dublu, adică de demagogie. Spunea domnul Iohannis de respingerea urmăririi penale de către Parlament. Vreau să îi reamintesc domnului Iohannis că îl aveţi pe domnul Varujan Vosganian, este în această situaţie. Acelaşi caz este cu domnul Victor-Paul Dobre, cu domnul Chiuariu şi alţi domni. Eu renunţ la imunitate. Am o întrebare pentru domnul Iohannis: în 2012 a fost lovitură de stat, domnule Iohannis?
Klaus Iohannis: La domnul Vosganian, Chiţoiu, Chiuariu, PSD-ul a votat împotriva urmăririi penale. Toate acestea ce ne arată? Că trebuie să schimbăm legislaţia în materie, trebuie să schimbăm Constituţia, aveţi perfectă dreptate, este nevoie de o îmbunătăţire a legislaţiei.
Klaus Iohannis: În ce priveşte 2012, pot să vă răspund într-un singur sens: problema a fost analizată de Curtea Constituţională, care a constatat că procedurile au fost legale.
Victor Ponta: Partidele noastre, USL, l-au propus pe dl Iohannis ca ministru şi nu s-a ruşinat.
Cred că există voinţă politică ca tot ce a rămas neeuropean să fie înlăturat.
Preşedintele oricărei ţări din UE are imunitate prezidenţială. Preşedinţii de CJ nu au imunitate, motiv pentru care dl. Uioreanu şi dl. Căncescu sunt amândoi în arest preventiv, cred că ştiţi asta.
Klaus Iohannis: Parlamentarii ACL vor vota pentru aceste schimbări legislative cu dragă inimă. În ce priveşte încuviinţarea, toţi parlamentarii ACL sunt dispuşi să voteze la vedere. Dacă mergem în urmă, înainte de perioada în care am avut un rol decisiv în conducerea PNL, ştim că au fost cu siguranţă alte discuţii.
Victor Ponta: Corupţia trebuie combătută nu doar la adversarii politici, puteţi să-l rugaţi pe dl. Chiuariu să demisioneze, pe dl. senator Akos Mora. Puteţi să-l rugaţi pe dl. Blaga să se prezinte la parchet să discute de EADS. Eu cred că există corupţie în toate partidele, că efortul trebuie susţinut.
Klaus Iohannis: Ideea mi se pare foarte bună, rămâneți dvs. premier şi eu preşedinte.
Moderator: Veţi colabora cu dl. Ponta că premier?
Klaus Iohannis: Eu voi colabora instituţional corect cu oricine va fi premier, nu sunt puşi acolo să se certe premierul cu preşedintele la televizor, ci să rezolve problemele României.
Despre pensii
Moderator: Veţi tăia pensiile, domnule Iohannis?
Klaus Iohannis: Dl. Ponta, de ce aţi minţit pensionarii că le tai pensiile?
Victor Ponta: Eu vă tratez cu respect, jignirile nu vă fac cinste. Dvs sunteţi înconjurat, echipa dvs, de către cei care au tăiat pensii şi salarii în această ţară.
Klaus Iohannis: Domnule Ponta, am o singură întrebare: de ce i-aţi minţit pe pensionari că voi tăia pensiile?
Victor Ponta: Asta veţi face, dumneavoastră şi domnul Predoiu. Domnule Iohannis, PDL-ul a tăiat pensiile.
Klaus Iohannis: Eu nu am făcut-o. Sunteţi într-o eroare.
Victor Ponta: Nu sunt în nicio eroare. Am documentele la mine.
Klaus Iohannis: Nu a tăiat nimeni pensiile.
Victor Ponta: Dvs. vă uitaţi la 5 milioane de pensionari şi le spuneţi că nu le-a tăiat nimeni pensia. Pensiile au fost tăiate, dar a respins Curtea Constituțională.
Klaus Iohannis: Dacă vorbim de pensii, eu vreau să fiu preşedintele României ca să avem o economie funcţională pe care să o scoatem din recesiunea tehnică în care a băgat-o Guvernul Ponta, care este foarte ineficient. Trebuie să ştiţi, dragi pensionari, că indexarea pensiilor este obligatorie prin lege şi nu vi se face un favor. Guvernul este obligat să facă asta. Când voi fi eu preşedintele României economia va deveni funcţională şi pensiile vor creşte. Eu vă garantez că nu se vor tăia pensii niciodată cât voi fi eu preşedintele României. Afirmațiile din acei fluturași cu care pesediștii v-au speriat au fost o campanie mizerabilă a PSD, s-au folosit de o instituție publică și ați crezut că poștașul vă aduce o înștiințare.
Victor Ponta: Ştiţi câţi pensionari sunt în România?
Klaus Iohannis: Sunt sigur că o să ne spuneţi imediat, aveţi toate fiţuicile la dvs.
Victor Ponta: Ştiţi cât e pensia medie?
Klaus Iohannis: Sunt convis că o să ne edificaţi imediat.
Victor Ponta: Este 844 lei. Obligaţia de a indexa pensiile e prevăzută în legea 263/2010 care nu s-a aplicat când guvernau colegii dvs.
Despre economie şi impozite
Klaus Iohannis: Noi, PNL, credem că singură cale de relansare economică în România e relansarea fiscală, nu se poate face de azi pe mâine, vom veni cu un plan care face sens, vom veni cu reduceri de impozite şi taxe, a TVA, gradual. Când voi fi preşedinte şi PNL va avea guvern vom reduce impozitele şi taxele şi vom relansa economia.
Victor Ponta: Ştiţi cât am încasat la buget, ştiţi cât e un punct de TVA?
Klaus Iohannis: Dar dvs ştiţi cum se reduce evaziunea fiscală pe TVA? Cea mai mare parte e în zona TVA, de asta am venit cu propunerea să reducem TVA pentru a reduce o cauză a evaziunii fiscale. Noi vom veni cu un guvern care va îmbunătăţi colectarea pentru a creşte colectarea cu 1-2 puncte din PIB.
Victor Ponta: Sunt vorbe, să vorbim de cifre, de lucruri serioase. Bugetul a încasat 176,4 mld lei şi a cheltuti 175. Cu ce vom cheltui până la finele anului ne înscriem sub 2% din PIB, motiv pentru care în 2015 şi 2-16 nu trebuie să creştem alte teaxe.
Klaus Iohannis: Sigur că FMI e îngrijorat pentru că avem un guvern ineficient, nu a fost în stare să realizeze investițiile propuse, a distrus locuri de muncă, a dat bani la primarii migratori, toate acestea costă.
Nici măcar nu a fost în stare acest guvern să cheltuie banii pe care aţi propus să îi cheltuiți, e cea mai proastă întâmplare să nu reuşiţi să cheltuiţi bugetul.
Victor Ponta: Inflaţia, 1,5%, creştere economică 2,5%, şomaj scăzut la 6,7 în datele INS. FMI a spus că a fost făcut un efort mare şi că e important că România să meargă. România, cu mine preşedinte şi Tăriceanu premier, va continua să fie cea mai performanţă economie din această regiune.
Klaus Iohannis: Nu e primul semnal de alarmă tras din afară, lucrurile merg prost, suntem în recesiune economică, nu avem buget pentru 2015, am cerut premierului să vină în Parlament cu un proiect aşa cum spune legea şi atunci ne putem da seama cât de mare e catastrofa care se pregăteşte pentru 2015.
Despre politica externă
Klaus Iohannis: Situaţia de astăzi se datorează celor trei piloni pe care s-a bazat România: parteneriatul strategic cu SUA, rolul în NATO şi în UE. Aici trebuie să dovedim că suntem parteneri serioşi, de lungă durată, că suntem dispuşi să ne însuşim rolul, să creştem bugetul pe apărare până la 2% din PIB. Nu e nevoie de nicio nouă axă Bucureşti - China, de o reinventare, trebuie să dovedim că sunt oameni serioşi, pentru asta e nevoie de un preşedinte serios.
Victor Ponta: Eu am o poziţie mai complexă pentru că ştiu mai multe: parteneriatul cu SUA e foarte bun, e făcut de Emil Constantinescu şi va fi continuat de mine. Eu cred însă că România trebuie să exercite un rol mult mai important pentru prietenii din regiune, în primul rând pentru Moldova. Pentru Ucraina şi Georgia, care au semnat acordurile de asociere cu UE, pentru Serbia, trebuie să fie prieteni şi parteneri ai noştri. România e acum un model de urmat pentru aceste ţări. Dacă vorbim însă de relaţie economice, categoric trebuie să încercăm într-o Europa care îşi restrânge consumul, trebuie să găsim soluţiile că exporturile noastre să aibă o piaţă. Doamna Merkel merge în fiecare an în China, care e al treilea partener comercial al Germaniei, noi suntem de-abia locul 23 al Germaniei, știați acest lucru?