monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un nou protest anti-Ponta la Cluj

Un nou protest împotriva premierului Victor Ponta are loc vineri în Cluj-Napoca în Piaţa Unirii de la ora 18:00.

Organizatorii protestului au obţinut aprobarea de la Primăria Cluj-Napoca. „Experienţa a fost foarte pozitivă - nu a încercat nimeni să ne influenţeze în vreun fel şi am discutat strict şi la obiect pe logistica necesară protestului”, a declarat unul dintre protestatri.

Protestul este diferit de cel de vinerea trecută. De această dată oamenii vor merge prin cartierul Mărăşti, iar apoi se vor îndrepta spre Primăria Cluj-Napoca, de unde se vor deplasa înapoi în Piaţa Unirii.


„Pentru că, după 16 noiembrie, fie nu va mai fi nevoie să ieşim (fiindcă Ponta va fi istorie), fie ieşirile noastre (dacă el câştigă) numai plimbări nu vor mai putea fi. Vineri, în ultima seară când mai e legal (şi moral acceptabil), îi chem pe toţi cei care simt la fel la o poveste amicală în Piaţa Unirii. Apoi, împreună cu câţiva prieteni, vom pleca la o plimbare prin cartiere ca să mai strigăm o dată ce ne doare”, a mai spus organizatorul.

Organizatorii protestului îi sfătuiesc pe cei care şi-au anunţat prezenţa în Piaţa Unirii să cheme la protest şi persoanele care nu au acces la internet.


Deşi Guvernul a dat liber studenţilor pentru a vota în oraşele de unde provin, pe pagina oficială de Facebook a protestului, câteva sute de studenţi au precizat că nu vor merge acasă şi vor participa vineri la protest.

La eveniment şi-au anunţat prezenţa peste 7.000 de persoane. În ziua protestului cerul va fi parţial noros.