monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Încă 30 de zile de arest pentru Viorel Hrebenciuc și fiul său

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis miercuri propunerea DNA de prelungire a arestării preventive cu încă 30 de zile în cazul fostului deputat Viorel Hrebenciuc și a fiului acestuia, Andrei Hrebenciuc, puși sub acuzare în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.

sursa foto: nasul.tv

Aceeași decizie a fost luată și în cazul lui Gheorghe Paltin Sturdza, însă hotărârea instanței nu este definitivă, informează Agerpres.

Viorel Hrebenciuc a fost arestat pe 29 octombrie, el fiind acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic și cumpărare de influență, spălare a banilor, folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite și instigare la folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.


Potrivit DNA, începând cu aprilie 2013, Viorel Hrebenciuc, împreună cu deputatul Ioan Adam, Paltin Sturdza și Dan Bengescu, a constituit și coordonat un grup ce urmărea să obțină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafață de 43.227 ha dobândit prin hotărâre judecătorească a Tribunalului Covasna.

DNA mai arată că în 17 octombrie 2014 Viorel Hrebenciuc și-a folosit influența față de Dan Șova, în scopul de a-l determina să inițieze o propunere legislativă privind amnistia și grațierea unor pedepse.


Scopul demersului era acela de a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate lui Miron Mitrea, care fusese condamnat în primă instanță pentru luare de mită.

"Demersul a fost acceptat de către Dan Șova, care a afirmat că este obligatorie adoptarea acestei propuneri legislative. Totodată, suspectul a acceptat promisiunea lui Viorel Hrebenciuc că îl va sprijini să obțină funcția de președinte al unui partid politic, în dauna celorlalți contracandidați, pentru a-l determina pe ministrul Justiției să inițieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea art. 13 din Legea nr. 78/2000. Având în vedere că Viorel Hrebenciuc este acuzat în două dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, proiectul l-ar fi vizat în mod nemijlocit, împiedicând tragerea sa la răspundere penală", precizează DNA.