monitorulcj.ro Menu
Actualitate

RADP Cluj îşi plăteşte datoriile din banii Primăriei. Regia riscă să intre în incapacitate de plată

Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) Cluj-Napoca ar urma să primească o subvenţie de un milion de lei din partea Primăriei pentru achitarea obligaţiilor către bugetul de stat şi pentru plata datoriilor către furnizori. Decizia o vor lua consilierii locali în şedinţa din 3 decembrie.

Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca a solicitat sprijin financiar în vederea acoperirii necesităţilor financiare reprezentând obligaţii către bugetul general consolidat al statului în sumă de 1.252.762 lei, majorări, dobânzi şi penalităţi aferente în sumă de 419.151 lei.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Cluj-Napoca, pentru acoperirea eventualelor deficite, regiile autonome pot beneficia de subvenţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale ori pot contracta credite bancare.


“Având în vedere situaţia financiară a RADP Cluj-Napoca, respectiv faptul că din veniturile proprii nu acoperă cheltuielile regiei înregistrând o pierdere la finele lunii septembrie 2014 în sumă de 2.318.924,59 lei, vom cere în Consiliu Local acordarea unei subvenţii în sumă de 1.000.000 lei”, spune Emil Boc despre acest proiect venit din iniţiativa sa.

Iniţial, directorul RADP Cluj Ion Pantelimon a cerut de la Consiliul Local suma de 2.318.924,59 lei pentru acoperirea deficitului bugetar aferent anului 2014. În 29 octombrie 2014, situaţia financiară a regiei se prezenta în felul următor:


Datorii către bugetul consolidate al statului în sumă de 1.252.762 lei

Majorări, dobânzi şi penalităţi aferente în sumă de 419.151 lei


Datorii furnizori în cuantum de 2.585.971 lei.

Potrivit lui Pantelimon, principalele motive pentru care RADP Cluj a ajuns în situaţia actuală este dobânda la linia de credit CEC Bank în sumă de 3.600.000 lei, executarea silită a regiei de către SC GPI Turism Sport SRL cu suma de 3.286.261,81 lei în anul 2012 pentru profit nerealizat ca urmare a rezilierii contractului de asociere pe obiectivul “patinoar artificial” şi imposibilitatea participării la achiziţii publice pentru execuţie lucrări datorită existenţei debitelor la bugetul consolidate al statului şi la bugetul local.


“Prognoza economică până la sfârşitul anului indică faptul că RADP Cluj nu-şi poate onora obligaţiile fiscal, comerciale şi salariale intrând în incapacitate de plată”, spune Pantelimon.