monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FLOREŞTI Când drumul de la şcoală te duce la performanţă pe acorduri de vioară

Comuna Florești este plină de surprize, de oameni obișnuiți care ascund talente extraordinare. Printre ei se află și Estera, care la 16 ani studiază câte cinci ore pe zi pentru a-și vedea visul împlinit.

Estera cântă de la 5 ani la vioară și chiar dacă la început nu i-a plăcut în mod deosebit, în timp, a ajuns să participe la toate olimpiadele și concursurile care s-au ivit.

Totul a început cu un cadou de Crăciun

Estera Racz este elevă în clasa a X-a la Colegiul de Muzică ”Sigismund Toduță”, studiază vioara, nu prea are timp pentru hobby-uri, dar îi place să iasă cu prietenii, să meargă la înot, să se uite la filme și seriale.


Nu avea de unde să știe că are o pasiune pentru vioară, însă la vârsta de cinci ani, a primit de la părinții ei, de Crăciun, un cadou deosebit: o vioară cumpărată de la un anticariat.

”A fost bucuroasă pe moment, dar apoi am pus-o bine pe dulap. O lua din când în când să se uite la ea” povestește Lidia Racz, mama Esterei.


”Sportul ei preferat era să acordeze vioara și să fugă”

Înainte să înceapă clasa I, părinții au luat legătura cu profesoara de muzică Mariana Varga de la Școala de Muzică ”Augustin Bena”, unde nu după mult timp a început ciclul primar.

”Am început să studiez din clasa I și până prin clasa a III-a, deși am fost premiată deja la multe concursuri, nu mi-a plăcut să studiez și să merg la ore. Apoi a început să-mi placă din ce în ce mai mult ceea ce făceam și am ajuns să-mi doresc să fiu tot mai bună în domeniul pe care l-am ales. Pe măsură ce anii au trecut, am realizat că ceea ce doresc să fac în viitor a fost vioara, așa că în clasa a VI-a am dat examen și am fost admisă la Liceul de Muzică «Sigismund Toduţă» unde studiez și în prezent” explică Estera.


”La început nu i-a placut. După trei luni, profesoara ne-a recomandat să renunțăm la vioară fiindcă era foarte neastâmpărată. Sportul ei preferat era să acordeze vioara și să fugă. Însă noi am zis să mai insiste” completează mama fetei.

Concursuri, olimpiade și premii

De-a lungul timpului, a participat la o mulțime de concursuri și olimpiade, de fiecare dată aducând  acasă premii. Printre acestea, se numără concursul internațional ”Viva la musica” de la Zalău și concursul internațional ”Remember Enescu” de la Sinaia. Ascensiunea ei însă nu s-a oprit aici, ajungând chiar să cânte alături de Orchesta Filarmonicii de Stat Transilvania.


”Pe lângă concursuri și olimpiade am participat la festivaluri ( ”Bach” și ”Remember Enescu”), am susținut recitaluri, am cântat în ansambluri de muzică de cameră și de asemenea am cântat cu diferite orchestre (Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania). În ultimii ani am fost implicată în diferite proiecte muzicale, alături de alți tineri din țară și din străinătate, făcând parte din orchestrele «Jubilate» și «Sanctus pro Deo». A participa la un concurs în domeniu nu este foarte ușor, pentru că presupune, pe lângă foarte multă muncă, și o sumă mare de bani (transport, cazare, taxa de participare etc.), sumă pe care nu întotdeauna îmi permit să o plătesc. Însă efortul merită, fiindcă orice concurs atât în țară cât și în străinătate are foarte multe beneficii” spune în continuare tânăra violonistă.

Cu toate că este mult de muncă, iar timpul este puțin, familia înțelege și o susține. Sora mai mică a Esterei, Miriam, are 12 ani, studiază și ea muzica și cu toate că se mai ceartă uneori, este foarte mândră de sora ei.


”Mi se pare foarte tare că a ajuns la un asemenea nivel. Este o performanță destul de mare. Mi se pare fain că ea cântă la vioară, fiindcă dacă faci un instrument te dezvolți intelectual. Câteodată ne mai certăm din lucruri banale, dar ne înțelegem bine” povestește Miriam.

Să studiezi un asemenea instrument, nu necesită doar talent, pasiune și dăruire, ci și o sumă de bani, pe care părinții se străduiesc să i-o ofere.

”Să faci vioară nu e ieftin, dar am sprijinit-o cum am putut. Anul trecut am reușit să îi cumpărăm o vioara mai bună și mai e nevoie de un arcuș bun care e undeva la 500 de euro” explică Lidia Racz.

Studiul îi ocupă tot timpul

Fiindcă programul liceului este foarte încărcat, nu are timp să studieze cât și-ar dori sau cât ar fi nevoie. Așadar, în cursul săptămânii studiază pentru vioară trei ore pe zi, iar în weekend până la şase ore pe zi.

”A muncit și muncește foarte mult în continuare. Ca să faci performanță îți trebuie cinci ore de muncă pe zi. Mai lipsește de la scoală, mai face cum poate ca să poată studia vioara” spune Lidia Racz.

În prezent studiază vioara împreună cu Felicia Cristea, care crede în talentul și ambiția fetei.

”Estera este la mine numai din clasa a VI-a, însă știu că de mică a fost foarte bună la vioară, a fost mereu premiată. Este o fetiță foarte talentată. Este un copil sârguincios, bine crescut, cu rezultate bune la învățătură și la specialitate. Ea vrea să facă muzică și eu cred că o să facă cu brio pentru că este foarte bună la vioară. Studiază foarte mult, se implică mult, este ambițioasă. Este copilul ideal și am avea nevoie de mai mulți copii ca ea” povestește Felicia Cristea.

Viitorul pe acorduri de vioară

Tânăra violonistă speră să reușească să studieze în străinătate, însă nu vrea să plece definitiv din țară. Este atașată de tot ceea ce înseamnă lumea ei de aici: familie, biserică, prieteni.

”Doresc să termin Conservatorul și cel mai probabil voi aplica pentru un post într-o orchestră, însă știu că nu va fi ușor. Într-o lume în care totul se raportează la bani, într-o lume în care te faci remarcat doar dacă ai posesii materiale, este foarte puțin probabil ca cineva să te remarce, dar cu toate acestea, oamenii care știu să recunoască talentul și munca, mai devreme sau mai târziu o vor face. Prin foarte multă muncă poți ajunge acolo unde îți dorești și consider că una din marile împliniri ale vieții este aceea de a face ce îți place” concluzionează Estera.

Articol scris de Bianca Tămaş