monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UTI Grup și Swarco Trafic Romania, interesate de implementarea sistemului de semaforizare din Florești

Primăria comunei Florești a anunțat miercuri, 3 decembrie 2014, faptul că două firme și-au manifestat interesul vizavi de implementarea sistemului de semaforizare inteligentă pe Avram Iancu DN1, în Florești. Este vorba de UTI Grup și Swarco Trafic Romania.

Comuna Florești

Oferta UTI Grup a fost de 1.329.890,55 lei, iar Swarco Trafic Romania a avut o ofertă de 978.895,92 lei. Licitația s-a referit la “Execuție lucrări și servicii de întreținere conform caietului de sarcini și proiectului tehnic în cadrul: Dirijarea circulației auto și pietonale prin intermediul unor semafoare rutiere în 3 intersecții și în 3 treceri pietonale amplasate pe DN1 și servicii de întreținere/revizii și intervenții la instalațiile de semaforizare din 6 intersecții/treceri pietonale, comuna Florești, jud. Cluj,  Valoarea estimată fără TVA: Lucrări: 1.601.303 lei Diverse+neprevăzute: 80.065 lei Servicii întreţinere: 83.564 lei Total: 1.764.932 lei, Valoarea cheltuielilor diverse si neprevăzute reprezintă 5% din valoarea estimată a lucrărilor.

“Mă bucur că, iată, am reușit să finalizăm această licitație. Urmează desemnarea câștigătorului de către Comisia de Licitație, semnarea contractului, iar apoi, în 2015, demararea lucrărilor. Este vorba de un sistem inteligent de semaforizare, similar cu cel instalat și funcțional în Zona Arcul de Triumf - București. Sistemul cunatifică numărul de mașini sosite în intersecție și schimbă accesul în funcție de trafic. Sunt convins că o dată cu implementarea acestui sistem se va rezolva situația traficului de pe Avram Iancu DN1. Numai că pentru acest lucru avem nevoie de două girații noi, unul în zona BMW/Volvo și unul la ieșirea vestică din comună, întrucât noul sistem va interzice virajul la stânga de pe DN1. Iar acest aspect, al girațiilor, este amânat la nesfârșit de administratorul drumului. De ce, nu știu…Floreștenii trebuie să înțeleagă că administratorul drumului respectiv, DN1, este CNADNR prin DRDP. Noi, Primăria Florești, nu putem face nimic fără acceptul lor. Mai mult, noi nu putem amenaja absolut nimic pe DN1, sensuri giratorii, marcaje, etc. acesta fiind apanajul CNADNR / DRDP. Oricum, sunt convins că după punerea în aplicare a acestui sistem, alături de realizarea Drumului de Ocolire SUD, investiție care îmi doresc ca anul viitor pe vremea aceasta să fie finalizată, problema traficului din Florești să fie rezolvată definitiv. Sincer, nu am renunțat nici la ideea benzilor reversibile, dar și pentru implementarea acestuia avem nevoie de cele două girații, care sunt esențiale ”, a spus primarul comunei Florești, Horia Șulea.