monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Pilotul elicopterului prăbuşit în judeţul Sibiu a murit

Pilotul elicopterului prăbuşit în judeţul Sibiu, Gabriel Titiana, a încetat din viaţă, luni, la Spitalul de Arşi din Bucureşti, unde fusese supus la mai multe intervenţii chirurgicale.

Titiana a fost declarat decedat la ora 12:25, relatează Mediafax.

El fusese operat din nou, vineri, când i-a fost montat un tub de traheostomă şi i s-a efectuat un alt transplant de piele.


„S-a realizat traheostomia de către echipa ORL de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar. Noi ne-am făcut treaba noastră, adică excizie de piele de pe ambele coapse, tot ce era arsură de gradul trei fiind acoperit cu autogrefe. Pe spate s-au folosit homogrefe din bancă, pentru că, urmare a faptului că stă pe ele şi a avut manifestări bacteriene prin zonă, s-au mai lezat o parte din grefele făcute. De aceea, astăzi (vineri - n.r.), le-am înlocuit cu hemogrefe din bancă. Operaţia a decurs bine. Prognosticul rămâne rezervat în continuare. Dacă trece de primele trei zile după operaţie, sper să fie mai bine decât era”, a spus directorul medical al Spitalului de Arşi din Capitală, Cristian Niţescu.

La Spitalul de Arşi este internat, în continuare, al doilea supravieţuitor din elicopterul prăbuşit, Valentin Bora. Despre acesta, medicii spuneau, vineri, că este vizibil ameliorat, a mâncat uşor şi „mai face câţiva paşi”.


Militarii Gabriel Titiana şi Valentin Bora se aflau într-un elicopter militar al Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii care s-a prăbuşit, în 21 noiembrie, într-o zonă împădurită aflată între localităţile Laslea, Mălâncrav şi Iacobeni din judeţul Sibiu.

În urma accidentului, opt militari din aparatul de zbor au murit, iar cei doi supravieţuitori au fost preluaţi de un elicopter SMURD şi duşi la un spital din Târgu Mureş, de unde au fost transportaţi la Spitalul de Arşi din Capitală.


Căpitan-comandorul Titiana, în vârstă de 46 de ani, era căsătorit şi avea doi copii.Era pilot instructor clasa I pe aeronava IAR 330, îndeplinea funcţia de comandant de patrulă la Escadrila 713 Elicoptere SOCAT din Baza 71 Aeriană şi avea la activ 1.300 de ore de zbor, conform unui comunicat de luni al MApN.