monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Piramide egiptene descoperite cu ajutorul sateliţilor cu infraroşu

17 piramide, peste 1000 de morminte şi aproximativ 3000 de aşezări au fost identificate în Egipt cu ajutorul scanării cu raze infraroşii, de pe un satelit, informează BBC.

 

Săpăturile iniţiale au confirmat câteva dintre aceste descoperiri, inclusiv două dintre piramide.

Echipa a analizat imaginile preluate de la sateliţi aflaţi la 700 km deasupra Pământului. Sateliţii au fost echipaţi cu camerele video atât de puternice încât să poată fotografia cu exactitate obiecte cu un diametru de sub 1 metru de pe suprafaţa pământului.

Egiptenii din antichitate îşi ridicau construcţii din cărămizi de pământ, care au o densitate mult mai mare comparativ cu pământul din jurul lor, astfel încât forma caselor, templelor sau mormintelor poate fi identificată. „Acestea sunt doar siturile de la suprafaţă. Există mii de alte situri adiţionale pe care a fluviul Nil le-a acoperit cu aluviuni. Acesta este doar începutul acestui tip de muncă”, a declarat arheologul Sarah Parcak, citată de BBC.

Autorităţile egiptene susţin că vor folosi această tehnologie pentru a proteja de hoţi siturile arheologice.