monitorulcj.ro Menu
Actualitate

LOVITURĂ DURĂ pentru România de ziua internațională a drepturilor omului: din nou pe lista ÎNCHISORILOR SECRETE CIA!

Marți, 9 decembrie, Comisia de Informații a senatului american a publicat rezumatul unui raport asupra tehnicilor de investigare ale CIA, folosite în timpul administrației Bush Jr. Raportul senatorilor dezvăluie metode brutale și inumane, folosite de anchetatorii CIA în închisori secretizate, aflate în afara teritoriului Statelor Unite.

Detaliile cuprinse în raportul senatului american dau fiori oricărui om pe care suferința semenilor nu îl lasă indiferent. Cazurile de tortură și condițiile de detenție ilustrate în raportul senatorilor stârnesc un sentiment de macabră familiaritate celor care au auzit măcar despre practicile subumane întâlnite în închisorile comuniste.

„Programul de detenţie şi interogare al CIA" a fost autorizat în secret de administraţia George W. Bush în 2002, la câteva luni după semnarea de către preşedinte a unui memorandum ce autoriza CIA să ucidă, să captureze şi să interogheze responsabilii de rang înalt ai Al-Qaida , arată MEDIAFAX. Raportul publicat marți arată că metodele de interogare ale CIA au fost mai frecvente și brutale decât se cunoștea inițial, inculzând privarea de somn sau hrănirea rectală a deținuților. Raportul comisiei senatoriale reprezintă o sinteză de peste 600 de pagini, aceasta fiind numai rezumatul versiunii de 6000 de pagini, care a rămas secretizată.  Între 2009 și 2013, comisia a studiat peste șase milioane de pagini conținând materiale CIA.


Metode de tortură regăsite în raport

Unul dintre deținuții anchetați într-o închisoare din Afganistan a fost ținut într-o temniță de 2/3 metri, aflată sub nivelul solului, împreună cu alte 10 persoane. Timp de trei luni,  nu a putut părăsi încăperea. În acest timp, oamenii au primit hrană o singură dată pe zi, iar din cauza lipsei de spațiu aceștia erau nevoiți să doarmă cu rândul.  Tehnica privării de somn implica ținerea deținuților în stare de veghe până la 180 de ore, de multe ori stând în picioare sau în poziții incomode, uneori cu mâinile deasupra capului. Un suspect de terorism a murit de hipotermie în timpul unei „băi de gheață”.

Beznă completă, muzică la volum insuportabil și imobilizare cu greutăți metalice, sunt alte rețete de anchetare în închisorile CIA. Oameni dezbrăcați, legați la ochi și târâți pe holuri,  loviți și amenințați cu moartea lor sau a familiei, toate aceste practici mai sus enunțate sunt denumite de CIA „tehnici îmbunătățite” de investigare.


Numele „Michael Hayden” apare în raport de peste 200 de ori, indicând faptul că CIA ar putea avea reali torționari printre anchetatorii din închisorile pe care le administrează. Documentul arată, că, din greșeală ,CIA a supus torturii și  unii dintre proprii agenți.

Conform raportului, mulți deținuți dintre cei torturați s-au confruntat cu halucinații, stări paranoice, insomnii sau tentația de a se autoflagela.


România, suspectată în continuare de găzduirea unei închisori secrete

Conform Washington Post, versiunea publică a raportului se referă la așa numitele „locații negre” (black sites) , care ar reprezenta închisori secrete ale CIA. Textul denumește respectivele obiective după un nume de cod, atribuindu-le culori.  Potrivit ziariștilor americani, anumite detalii ale raportului oferă indicii care ajută la identificarea geografică a închisorilor.  În Europa, sunt numite în continuare aceleași țări suspectate și în trecut de a găzdui baze secrete. Între Lituania (violet), Polonia (albastru), s-ar afla și România (negru). Conform raportului, arată Washington Post, unul dintre curierii lui Osama Bin-Laden ar fi fost torturat în 2004 pentru de informații într-o închisoare CIA de pe teritoriul României. În 2007, investigatorul american  Dick Marty denunțase existența unei astfel de închisori în România. Informația se baza pe un fax interceptat de serviciile de informație elvețiene,  și fusese expediat de Ministerul de Externe egiptean, către ambasada sa din Londra. Mesajul menționa interogarea clandestină a 23 de prizonieri în perimetrul bazei americane de pe aeroportul M. Kogălniceanu, din Constanța.

Apariția Statului Islamic, cauzată de închisorile CIA?

Așa sună afirmația lui Moazza Begg,  un musulman de origine britanică, care a fost deținut pentru trei ani la Guantanamo, fără a fi acuzat. Acesta este de părere că Statul Islamic ”s-a născut din temnițele din Abu Gharib (n.r. oraș irakian, în vecinătatea Baghdadului), unde au fost folosite aceste metode de tortură. De aceea asistăm azi la decapitarea oamenilor îmbrăcați în costume portocalii- este un răspuns la actele de tortură brutală petrecute la Guantanamo”. Se cuvine adăugat că și Abu-Bakr, auto-proclamatul „calif” al Statului Islamic, a fost reținut în 2004 de forțele americane pentru 10 luni, într-o închisoare irakiană, unde se presupune că s-a „radicalizat”.


Printre concluziile raportului dat publicității, membrii comisiei au enumerat:

1.Utilizarea de către CIA a unor tehnici dure de interogare nu a fost un mijloc eficient pentru a obţine informaţii sau cooperarea unor deţinuţi.

2. Justificarea de către CIA a utilizătii tehnicilor dure de interogare se bazează pe afirmaţii inexacte cu privire la eficienţa lor.


 3. CIA s-a sustras activ sau a împiedicat supravegherea acestui program de către Congres

4. CIA a împiedicat supravegherea prin intermediul biroului inspectorului general al CIA.

5. Deţinuţii CIA au fost supuşi unor tehnici coercitive de interogare care nu au fost aprobate de Departamentul Justiţiei sau autorizate de oficialii CIA.

6. CIA a ignorat numeroase critici interne şi obiecţii pe tema implementării şi gestionării programului său de detenţie şi interogare.

7. . Programul CIA nu era viabil şi s-a încheiat efectiv în 2006, după dezvăluiri de presă, diminuarea cooperării altor state şi apariţia unor preocupări de ordin juridic.

8.  Doi psihologi externi au dezvoltat tehnicile dure de interogare ale CIA şi au jucat un rol central în implementarea, estimarea şi gestionarea programului.

În decembrie 2005, Congresul a votat o lege  care interzice tratamentele "crude, inumane sau degradante". În 2007, CIA a recunoscut că a distrus unele înregistrări video ale interogatoriilor, provocând un scandal. Barak Obama a abolit oficial programul de interogatorii în 2009, promițând că va respecta Convenția de la Geneva și că administrația sa nu va folosi tortura în timpul interogărilor.

Rezultatele investigației senatoriale au determinat un apel de la un raportor ONU pentru drepturile omului, care solicită urmărirea penală a celor responsabili pentru programul de tortură.

Barak Obama a declarat că, deși „SUA este profund îndatorată CIA”, o parte din tehnicile utilizate de către aceștia sunt „contrare valorilor noastreca națiune și nu servesc eforturilor noastre în combaterea terorismului”. În plus, acesta a recunoscut că ”aceste tehnici au adus daune semniicative poziției SUA în lume și au făcut mai dificilă urmărirea intereselor noastre cu aliații și partenerii. De aceea, voi continua să folosesc autoritatea mea ca președinte pentru a mă asigura că nu vom mai face recurs la astfel de metode din nou”.