monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lume de basm în miniatură, cu Moş Crăciun şi brad cu globuri 3D, pictată pe unghii

O manichiuristă din Cluj-Napoca pictează manual pe unghiile clientelor o lume de basm în miniatură, cu motive de sezon - Moş Crăciun, sania cu reni, un brad împodobit cu globuri în 3D şi oameni de zăpadă -, acesta fiind noul trend al sărbătorilor de iarnă.

Irina Gîrbo Samanati are 25 de ani şi a făcut primele cursuri de manichiuristă în urmă cu opt ani, la Chişinău. Ulterior, a făcut cursuri de perfecţionare atât în Republica Moldova, cât şi în Ucraina, pentru a cunoaşte toate tehnicile de pictat pe unghii.

A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, are două masterate în domeniu, dar a abandonat o carieră în audit şi contabilitate pentru a-şi deschide o afacere în manichiură într-un centru comercial din Cluj.


Acum, ea le oferă clientelor unghii tehnice unicat "de sezon", pe care le pictează manual cu elemente care ţin de sărbătorile de iarnă.

Astfel, pe o porţiune de doi centimetri lungime şi o jumătate de centimetru lăţime, cât are o unghie, apare o lume de basm în miniatură, pictată cu migală: sania lui Moş Crăciun trasă de reni, Moş Crăciun, brazi împodobiţi cu globuri în 3D, peisaje de iarnă şi oameni de zăpadă.


O lucrare la ambele mâini costă 300 de lei şi durează puţin peste două ore.

"Înainte de sărbători pictez unghii tehnice care sunt unicat, în spiritul sărbătorilor de iarnă. În trend sunt culorile închise, iar eu am ales albastru gândindu-mă la o noapte de iarnă. Unghiile pictate pe fiecare deget înseamnă şi o poveste care se leagă: Moş Crăciun a adus cadourile în pădure, omul de zăpadă le-a luat şi a fugit acasă să vadă ce a primit. Am folosit şi noua metodă de cetină de brad şi globuri în 3D, în relief, din gel, care este noul trend. Efectul este unicat, iar clientele cu astfel de unghii se fac remarcate oriunde merg. Nicio pictură nu seamănă cu alta. În plus, unghiile ţin circa o lună, iar o clientă poate efectua liniştită orice activitate casnică, de la spălat geamuri la spălat vase, pentru că manichiura rezistă", spune Irina.


Ea foloseşte pentru pictura pe unghii un gel special, colorat, pudră de sclipici, vopsea acrilică pe bază de apă şi o pensulă extrem de subţire, pentru a reuşi să facă modelele şi să iasă toate elementele componente, până în cele mai mici detalii, de la căsuţa din lemn, până la globurile colorate de pe bradul de Crăciun, relatează Mediafax.

Etichete: pictura