Actualitate
Hedi Hoka și-a lansat la Cluj cartea „Iubesc să fiu femeie - Ghidul femeii de nota 10”
Psihologa Hedi Hoka și-a lansat marți, 16 decembrie, la Cluj-Napoca, prima sa carte „Iubesc să fiu femeie - Ghidul femeii de nota 10” în prezența unui public numeros.
Cartea s-a aflat în topul celor mai bine vândute titluri ale Editurii ALL la cea de-a XXI ediție a Salonului Internaţional de Carte Gaudeamus care a avut loc în perioada 19 - 23 noiembrie 2014 la Bucureşti.
La evenimentul de lansare a participat, alături de autoare, și realizatoarea TV Mihaela Tatu.
Banii obţinuţi în urma vânzării cărţii, de la evenimentul de lansare, au fost donaţi programului Wish Wizard, pentru copii cu nevoi speciale.
„Am scris această carte pentru a transmite femeilor din întreaga lume un mesaj puternic: femeile sănătoase din punct de vedere emoțional și mental se bucură, mai presus de toate, că sunt în viață și se acceptă pe sine deplin doar pentru simplul fapt că sunt ființe umane. Acum ai la îndemână un ghid complet al femeii împlinite, indiferent de vârstă, statut social sau carieră. Iubesc să fiu femeie este cartea răspunsurilor care-ți fac viața frumoasă, o sursă de inspirație ori de câte ori simți că ai nevoie de aripi să zbori. Ca femeie” a afirmat autoarea.