monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Comisia Europeană le cere grecilor să susţină reformele

Comisarul pentru Afaceri Economice, Pierre Moscovici, a cerut luni grecilor să susţină reformele care favorizează creşterea economică, în alegerile anticipate care vor avea loc la sfârşitul lunii ianuarie.

Foto: Comisarul pentru Afaceri Economice, Pierre Moscovici

„Un angajament puternic şi o largă susţinere din partea alegătorilor şi a liderilor politici eleni pentru procesul necesar de reforme favorabile creşterii sunt esenţiale pentru ca Grecia să prospere din nou în zona euro”, afirmă Moscovici într-un comunicat.

Moscovici (foto) a reacţionat la eşecul de luni al Parlamentului elen de a alege preşedintele ţării, care a dus la organizarea de alegeri legislative anticipate, pe 25 ianuarie. Scrutinul ar putea aduce la putere partidul de extremă stânga Syriza, care se opune reformelor economice impuse de creditorii internaţionali din troica formată din UE, BCE şi FMI.


Principalul indice al bursei de la Atena este în declin cu 4,6%, după ce a scăzut cu până la 11% după votul din Parlament, investitorii fiind îngrijoraţi că Syriza va modifica reformele economice puse în practică din 2010, în timpul crizei datoriilor, în schimbul unor împrumuturi de 240 de miliarde de euro.

Costurile de împrumut ale Greciei au crescut în urma votului, randamentul obligaţiunilor la zece ani ajungând până la 9,27%.


Acţiunile băncilor din Grecia au înregistrat scăderi importante în urma anunţului privind alegerile anticipate. Astfel, titlurile Eurobank au coborât cu până la 26%, ale Piraeus Bank, cu 18%, ale National Bank of Greece, cu 15,4%, iar ale Alpha Bank, cu 13,4%.

La începutul lunii decembrie, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene declara că alegerea candidatului guvernului elen, Stavros Dimas, în funcţia de preşedinte ar fi un semnal puternic dat Europei, relatează, Mediafax.


Preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, a insistat explicând că nu ar vrea ca în Grecia să vină la putere forţe extremiste şi că ar prefera ca în ianuarie să vadă feţe familiare la Atena.