Actualitate
Copiii care nu dorm riscă să devină obezi
Copiii care dorm insuficient noaptea prezintă un risc mai mare de a deveni supraponderali, potrivit unor cercetători din Noua Zeelandă.
Aceştia au urmărit 244 de copii cu vârste între trei şi şapte ani şi au stabilit că somnul mai lung are legătură cu o greutate mai mică, ceea ce ar putea avea importante consecinţe pentru sănătate la nivelul societăţii. Potrivit Agerpres, copiii au fost observaţi la fiecare şase luni, când le era măsurată greutatea, înălţimea şi grăsimea corporală. Obiceiurile lor de somn şi nivelurile de activitate fizică au fost înregistrate la vârstele de trei, patru şi cinci ani. Cercetătorii au descoperit că acei copii care au dormit mai puţin în anii anteriori prezentau un risc mai mare de a avea un indice al masei corporale mai mare la vârsta de şapte ani. Specialiştii spun că toţi copiii cu vârsta sub cinci ani trebuie să doarmă noaptea 11 ore şi să aibă reprize de somn şi în timpul zilei. Un somn inadecvat are un impact semnificativ şi asupra atenţiei, memoriei, comportamentului şi performanţei şcolare. G.D.