monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Specialist clujean în securitate europeană: Serviciile de inteligenţă nu mai pot fi lăsate pe mâna instituţiilor tradiţionale

Adrian Ivan, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj şi coordonatorul unui program de masterat în Managementul Securităţii, a comentat atacul armat asupra redacţiei ziarului Charlie Hebdo din perspectiva specialistului în securitatea europeană. El apreciază că atacul putea să aibă “un răspuns mult mai bun” din partea serviciilor secrete din Franţa şi este de părere că serviciile de inteligenţă nu mai pot fi lăsate pe mâna instituţiilor tradiţionale.

sursa foto opiniatimisoarei.ro

Adrian Ivan spune că atacul de la Charlie Hebdo ar fi putut fi prevenit, mai ales că jurnaliştii de acolo se aflau pe lista neagră a multor organizaţii islamice.

“Nu e suficient doar să ai supraveghere pe corespondenţă, ceea ce duce cumva la limită la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, ci e necesar ca oamenii, indivizii, comunitatea să înţeleagă ce riscuri sunt astăzi la adresa securităţii şi unde pot duce unele exagerări, fie de-o parte, fie de alta. E limpede că a fost un atac terorist pus la cale cu foarte multă acribie, cu foarte multă pricepere operativă, dar în acelaşi timp, o întrebare care se pune firesc, unde erau serviciile de informaţii ale Franţei, unde erau serviciile europene. Noi tot auzim în fiecare an că se pune problema suplimentării bugetelor pentru serviciile de intelligent şi eu susţin ideea dezvoltării serviciilor de intelligent, din punctul acesta de vedere sunt clar partenerul lor pentru orice act care să îmbunătăţească misiunea lor, dar iată că ele au fost descoperite. Atentate de genul acesta sigur că pot fi şi prevenite, nu spun în totalitate, dar, dat fiindcă Charlie Hebdo era o ţintă de foarte multă vreme prin activitatea jurnaliştilor de acolo care erau puşi pe lista neagră a multor organizaţii teroriste islamice putea avea un răspuns din partea serviciilor de intelligence în Franţa mult mai bun. Sigur că acum dezbaterea va merge în ideea, din nou, a suplimentării bugetelor pentru supraveghere ceea ce, zic eu, că nu este neapărat greşit, dar nu este o soluţie care să rezolve problema unor atacuri de genul acesta”, este de părere Ivan.


Societatea civilă, parteneră în cultura de securitate

Profesorul clujean este de părere, că deşi există instrumente de combatere a terorismului, acesta nu poate fi combătut în totalitate fără ajutorul societăţii civile.

“Dezvoltarea culturii de securitate şi mai ales în mediu civil, organizarea unor colocvii împreună cu societatea civilă, mai ales din partea instituţiilor de coerciţie fizică legitimă a statelor, e mai mult decât necesară. Noi astăzi avem, sigur, instrumente de a combate terorismul, dat atâta timp cât nu ai societatea civilă parteneră în această cultură de securitate, în dezvoltarea instituţională pe cultura de securitate, nu vom avea rezultate. A supraveghea, a întări mijloacele statale de supraveghere constituie o cale de răspuns, dar nu este suficientă şi dovadă acest teribil eveniment care se ataşează unei serii lungi de evenimente”, mai spune Ivan.


“Nu toţi musulmanii sunt un pericol la adresa securităţii”

Întrebat dacă atacul terorist ar putea însemna revenirea islamiştilor în Europa, profesorul Adrian Ivan a precizat că nu toţi musulmanii sunt un pericol la adresa securităţii europene.

„Islamiştii sunt în Europa, sunt organizaţii islamice în Europa, dar eu nu aş vedea în fiecare musulman un pericol la adresa securităţii europene. De aceea, este foarte important să ai de partea ta societatea civilă şi organizaţiile islamice, sunt organizaţii islamice pentru pace, pentru dialog, toate astea trebuie puse într-o ecuaţie, dar care să aibă şi instituţionalizare. Nu poţi să laşi serviciile de intelligence, să laşi cultura de securitate numai în mâna instituţiilor tradiţionale, ele nu mai pot face faţă singure provocărilor transnaţionale, de acee, societatea civilă este chemată astăzi, mai mult ca oricând, să-şi spună punctul de vedere, să intervină, să aibă atitudine. Un director celebru spunea odată că s-a săturat să lucreze doar cu ofiţeri care cunosc foarte bine mediul militar, cunosc sistemul de ordine, dar nu cunosc societatea în ansamblul ei, nu cunosc societatea civilă. E nevoie şi de unii şi de alţii. De aceea, eu cred că astăzi e mai mult ca necesar în toate domeniile să integrăm în actualitate managementul de risc. Aici mă refer la actorii juridici, cât şi la persoanele fizice. În ideea aceasta am creat Studiile de Securitate la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj”, a mai declarat profesorul.


Cât de sigură e România

Întrebat despre cât de sigură este România, Ivan a ţinut să precizeze că ţara noastră este sigură atât timp cât nu e o miză pentru organizaţiile islamice.

“România este sigură atâta timp cât nu e o ţintă directă, cât nu este o miză pentru organizaţiile islamice. Ele lovesc acolo unde într-adevăr există impact emoţional, aţi văzut că marile atacuri s-au dat în Statele Unite, în Marea Britanie, în Spania, în Franţa. Franţa este la al nu ştiu câtelea atentat, Franţa care este prin excelenţă simbolul democraţiei, al luptei pentru civilizaţie, pentru civism, de aici şi probabil solidaritatea pe care foarte multe medii o au astăzi cu Charlie Hebdo, legat de faptul că noi trebuie să apărăm ideea că o religie este un rău împotriva întregii omeniri, nu numai împotriva Franţei. Şi probabil caricaturile pe care cei de la Charlie Hebdo le-au dezvoltat vizavi de orice exces în societate. Ei au avut caricaturi şi cu Isus, nu neapărat ţinta lor era Dumnezeul Isus sau profetul Mahomed, ci era excesele care se pot întâmpla în societatea noastră”, a conchis Ivan.