Actualitate
Germania, în panică din cauza castraveţilor
Sursa contaminării legumelor cu o bacterie aflată la originea mai multor decese nu a fost identificată, au afirmat azi autorităţile germane, precizând că alerta generală privind fructele şi legumele rămâne valabilă.
Autorităţile sanitare germane i-au sfătuit pe cetăţeni să evite consumul de roşii, castraveţi şi salată verde în stare crudă. Institutul Robert Koch, instituţia însărcinată cu controlul sanitar, a confirmat două decese provocate de bacteria E.coli enterohemoragică. Se fac analize în legătură cu alte opt decese suspecte a avea aceeaşi cauză. Propagată mai ales prin consumul de legume crude, bacteria poate provoca diaree obişnuită sau hemoragică, până la afecţiuni severe ale rinichilor, chiar mortale, denumite sindromul hemolitic şi uremic. Potrivit institutului Robert Koch, peste 270 de persoane au fost contaminate în ultimele săptămâni, faţă de 60 pe an în medie în Germania. Focarul este situat în nordul Germaniei, dar cazuri sau suspiciuni de cazuri au fost semnalate şi în Suedia, Danemarca, Marea Britanie, Olanda, Austria, Franţa şi Elveţia. Suspiciunile sunt îndreptate pentru moment spre Spania, după ce Comisia Europeană a incriminat castraveţi proveniţi din culturi din sere în Andaluzia, relatează Agerpres.