Nașterea extremismul islamic în Europa: unul dintre atacatorii de la Charlie Hebdo este nativ francez și plănuia să devină martir al lui Allah

Cherif Kouachi s-a născut în 1982 în Franța, orașul Paris. Ajuns la vârsta de 32 de ani, acesta a mai fost condamnat în trecut pentru diverse infracțiuni minore și are la activ o condamnare la închisoare pentru trei ani.

Cherif, cunoscut după porecla „Abou Issen”, este cunoscut pentru trecutul său de consumator de droguri și mici furturi. Rămas din tinerețe fără părinți, acesta a fost luat „sub aripă” de Farid Benyettou, predicator musulman al unei moschei pariziene. Tânărul este descris ca un elev sârguincios al predicatorului, care i-a inoculat și ideile extremiste despre jihad: „ "Farid mi-a spus că scrierile religioase oferă dovezi ale binefacerii atentatelor sinucigaşe. Este scris că este bine să mori ca martir", se arată într-un documentar realizat de televiziunea France 3 în 2005.  Emirull extremist îi pregătea pe tineri pentru lupta împotriva americanilor în Irak, Koucachi povestind că a învățat atunci să mânuiască un Kalașnikov și că era gata plece la război în Orientul Mijlociu: "."Graţie sfaturilor lui Farid, îndoielile mele s-au etompat. Mă temeam, dar nu îi spuneam. Este evident că Farid m-a influenţat în decizia mea de a pleca, în sensul în care a oferit o justificare morţii mele apropiate", povestea Cherif Kouachi. Filiera întreținută în Paris de Benyettou avea să atragă mai mulți tineri francezi, proveniți din familii de imigranți, care se confruntau cu probleme de identitate. Foștii colegi de liceu ai lui Kouachi i-au atribuit acestuia elaborarea mai multor planuri care vizau atacuri teroriste împodriva comunităților evreiești.

Pe pagina sa de Facebook, profesorul Adrian Papahagi face o analiză sobră a realităților europene care au făcut posibilă dezvoltarea extremismului islamic pe continentul european:

„Imami autoproclamați, cartiere de blocuri HLM devenite zone de non-drept, o imigrație neasimilată, animată de resentimente antioccidentale enorme, un islam radical în miezul Europei, tineri musulmani prost educați, precari și violenți: asta e realitatea Franței de azi. (…) Eșecul Franței e total pe această linie. E eșecul decolonizării și proasta gestionare a Algeriei, departament francez până la independență. La aceasta s-a adăugat retorica marxistă, care și-a mutat obiectul dialecticii corozive asupra luptei de rase. Frantz Fanon și alții, care spuneau că singurul alb bun e un alb mort și culpabilizau la greu Occidentul pentru trecutul său colonial au devenit stindarde ale revoluției culturale marxistoide care din mai 1968 până astăzi domină învățământul european”.

„Vechea idee că la Roma faci ca romanii a dispărut, înfierată de predicatorii multiculturalismului relativist, pentru care orice manifestare subculturală e o formă de cultură și pentru care toate culturile sunt egale. Tinerii prost școliți în ZEP-uri progresiste, sortiți șomajului – fiindcă economia europeană nu mai duduie ca în anii 60-70 –, neasimilați cu adevărat, ba chiar îndrumați de pedagogia oficială să cultive diferența, își caută în manifestări extreme, în islamism, în crimă chiar o rațiune de a fi, un sens al vieții.

Pentru a putea măcar începe să găsești o soluție la problema violenței islamiste în Europa trebuie să începi prin a recunoaște problema, a o numi cu numele ei real, a termina cu dublul discurs autodeluziv al corectitudinii politice”.