monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primăria va cumpăra troleibuze noi. Află când vor circula în Cluj-Napoca

Şase autobuze noi dintr-un total de 40 au intrat vineri în circulaţie. Urmează să fie cumpărate alte 10 autobuze plus troleibuze noi.

Foto arhiva

Primarul Emil Boc a anunţat, vineri, că anul acesta vor fi cumpărate troleibuze noi care le vor înlocui pe cele vechi. “Continuăm politica în ceea ce înseamnă creşterea confortului transportului în comun în municipiu. Strategia noastră pune accent pe calitatea vieţii în municipiu. Transportul în comun este o componentă importantă a calităţii vieţii şi pentru aceasta anul acesta ne vom concentra pe înlocuirea troleibuzelor care sunt şi ele vechi şi trebuie să fie schimbate. Un număr important de troleibuze va fi achiziţionat din banii Primăriei şi ai Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca”, a afirmat Boc.

Deocamdată nu se ştie câte troleibuze vor fi achiziţionate. “Numărul exact îl vom şti după ce vom aproba bugetul municipiului şi al companiei, dar cu siguranţă anul acesta vor fi achiziţionate troleibuze, alături de cele 10 autobuze pe care CTP le are în faza de licitaţie şi care vor fi cumpărate în cel mai scurt timp cu putinţă”, a menţionat primarul.


Vineri au intrat în circulaţie şase din cele 40 de autobuze cumpărate de Primăria Cluj-Napoca. Alte 10 autobuze vor fi cumpărate de CTP Cluj-Napoca.