Actualitate
Paris – capitala mondială împotriva terorismului
Peste un milion de oameni s-au strâns în Paris duminică, 11 ianuarie, pentru participa la marşul împotriva terorismului
Parisul a devenit capitala mondială a luptei împotriva terorismului, printr-o reuniune internaţională şi un marş republican la care au participat peste un milion de persoane, între care zeci de lideri străini, după atentatele comise de trei jihadişti şi soldate cu 17 morţi.
Francois Hollande a primit la Elysee numeroşi lideri străini, printre care şi preşedinrele Românieei, Klaus Iohannis.
Familiile victimelor atacului de la redacţia săptămânalului francez Charlie Hebdo, care s-a soldat miercuri cu 12 morţi, precum şi apropiaţi şi supravieţuitori au sosit duminică la „marşul republican” împotriva terorismului de la Paris, relatează AFP.
Sosite cu un autobuz, aceste persoane, care au purtat pe cap câte o banderolă albă pe care scrie „Charlie”, au fost în fruntea cortegiului care a plecat din Piaţa Republicii din Paris.
Preşedintele francez, Francois Hollande, a primit duminică la Palatul Elysee numeroşi lideri străini, printre care şi preşedintele român Klaus Iohannis, înainte de a participa la marşul republican împotriva terorismului, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni.
Printre liderii străini primiţi de Hollande la Elysee figurează preşedintele României, Klaus Iohannis, cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic David Cameron şi cel israelian Benjamin Netanyahu. Premierul turc Ahmet Davutoglu, cel spaniol, Mariano Rajoy, şi ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, au ajuns de asemenea la palatul prezidenţial. De asemenea, la sediul preşedinţiei franceze a sosit şi fostul preşedinte al Franţei Nicolas Sarkozy, relatează Mediafax.
Ulterior, preşedintele francez şi oaspeţii săi străini au plecat de la Palatul Elysee pentru a participa împreună la marşul republican împotriva terorismului, o premieră istorică.
Mii de persoane s-au adunat duminică la Paris pentru a participa la marşul împotriva terorismului, în cinstea celor 17 persoane ucise în trei atacuri jihadiste comise în Franţa, dintre care 12 la redacţia revistei satirice Charlie Hebo miercuri, o poliţistă joi şi patru ostatici vineri. Cei trei jihadişti care au comis atacurile, Amedy Coulibaly şi fraţii Said şi Cherif Kouachi, au fost ucişi vineri de forţele franceze.
În total, peste un milion de persoane şi aproximativ 50 de lideri străini au fost prezenţi la această manifestaţie istorică, pentru care au fost mobilizate importante forţe de ordine.
Marşul împotriva terorismului a început la ora 16:00, ora României.
„Luaţi-vă pixurile” sau „Libertate, egalitate, desenaţi, scrieţi”, se putea citi pe pancarte, în cinstea celor 17 persoane ucise în trei atacuri jihadiste comise săptămâna aceasta în Franţa, dintre care 12 la redacţia revistei satirice Charlie Hebo miercuri, o poliţistă joi şi patru ostatici vineri.
Numeroşi manifestanţi fotografiau florile şi sloganurile, printre care deja celebrul „Je suis Charlie”, lângă statuia Republicii din centrul pieţei de unde va începe marşul republican, în prezenţa a zeci de echipe de televiziune din toată lumea.
Lideri din toată lumea, partide, sindicate, grupuri religioase evreieşti, creştine, musulmane, asociaţii şi personalităţi au participat la eveniment pentru a face din 11 ianuarie o zi istorică.
Înaintea lui Hollande, un singur preşedinte francez a mai participat la o manifestaţie de stradă: Francois Mitterrand, în 1980, după profanarea cimitirului evreiesc din Carpentras, în sud-estul Franţei.
Marşul s-a desfăşura pe o distanţă de trei kilometri, între Piaţa Republicii şi cea a Naţiunii, din estul Parisului.
Au participat de asemenea opt preşedinţi africani şi numeroşi lideri europeni, printre care preşedintele român Klaus Iohannis, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi al Parlamentului European, Martin Schulz, premierul Marii Britanii, David Cameron, şi cel spaniol, Mariano Rajoy, premierul Italiei, Matteo Renzi, precum şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cancelarul german Angela Merkel.
De asemenea, a mai fost prezent la acest miting secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, premierul Turciei, Ahmet Davutoglu, şi cel ungar, Viktor Orban, preşedinta Elveţiei, Simonetta Sommarugale, şi prim-miniştrii danez, Helle Thorning-Schmidt, belgian, Charles Michel, olandez, Mark Rutte, grec, Antonis Samaras, portughez, Pedro Passos Coelho, ceh, Bohuslav Sobotka, şi leton, Laimdota Straujuma.