monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Nuland ne-a (re)comandat Legea „Big Brother”

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că în discuţiile pe care adjunctul secretarului de stat american pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland, le-a avut cu oficialii români a fost „evocat” şi subiectul legat de legea „Big Brother” şi legea cartelelor pre-pay.

„A fost nu o discuţie, ci a fost evocat acest subiect care e un subiect de preocupare comună, pentru că şi România şi SUA şi toate ţările europene sunt preocupate de combaterea terorismului, de asigurarea securităţii naţionale, a securităţii comune şi sigur că aceste subiecte au fost evocate pe parcursul discuţiei”, a spus Tăriceanu.

„S-a menţionat articolul 5 din Tratatul NATO, în acelaşi timp au fost ridicate şi chestiuni punctuale, cum ar fi legislaţia aplicabilă Justiţiei şi a luptei antiteroriste. Trebuie discutat în Parlament dacă trebuie făcute ajustări pentru legile pe securitate naţională. Foarte multe lucruri se împotmolesc din cauza lipsei de îndemânare în redactarea textelor de lege. S-ar putea exprima juridic corect ambele deziderate: şi nivelul de securitate, şi cel al drepturilor cetăţeneşti. Poziţia exprimată a fost aceea de suport, de cooperare şi de încurajare. Nimeni nu a dat termeni nimănui. Colegii români au sugerat şi au spus că este foarte important să continuăm pe calea luptei anticorupţie”, a declarat pentru Digi24, fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu, prezent la discuţii din partea PNL,


„Modalităţile concrete de aprofundare şi diversificare a Parteneriatului Strategic cu SUA şi situaţia regională au fost principalele teme de discuţie cu oficialul american. În cadrul Parteneriatului Strategic au fost discutate proiectele în curs de derulare cu partea americană în plan politico-militar, de securitate, al justiţiei şi în domeniul economic, îndeosebi cele din sectorul energetic şi IT, precum şi noi propuneri de dezvoltare a acestora”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Procurorul general al României a subliniat faptul că, în urma incidentelor din Franţa, instituţiile statului vor avea o altă perspectivă asupra Legii „Big Brother” şi a Legii cartelelor pre-pay. „Cred că, în actualul context, şi celelalte instituţii implicate în elaborarea actelor normative, în promulgare, în controlul asupra constituţionalităţii vor avea o opinie puţin schimbată. (...) Dacă un titular de abonament este identificat, dreptul lui nu a fost în niciun fel încălcat. Atunci de ce cel care ia o cartelă preplătită ar fi ilegal să fie identificat?”, a spus Tiberiu Niţu, referitor la faptul că judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit că Legea „Big Brother” încalcă legea fundamentală, relatează Mediafax.


Executivul mai informează că premierul Victor Ponta a prezentat rezultatele obţinute de România în consolidarea reformei justiţiei şi luptei împotriva corupţiei, precum şi angajamentul Guvernului în acest sens. Victoria Nuland a mai avut miercuri întrevederi cu preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul de Externe Bogdan Aurescu. Înaltul oficial american va mai face în această săptămână vizite în Germania, Bulgaria şi Franţa.