monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Discovery Channel aduce la TIFF 10 documentare româneşti

  Filmele vor putea fi urmărite în premieră la TIFF, luni 6 iunie, la Meeting Point, începând cu ora 21.30.

În urma campaniei “Oricine poate fi erou”, începută în luna martie a acestui an, Discovery Channel a realizat 10 documentare de scurtmetraj despre poveştile unor români care pot fi considerati „eroi Discovery”, prin pasiunile, curiozitatea şi spiritul lor de aventură.

Cei 10 eroi au fost aleşi din sutele de propuneri trimise de publicul din România, în cursul lunii martie, pe pagina de facebook Discovery România, unde s-a desfăşurat campania. Un juriu internaţional din cadrul Discovery a ales cele mai interesante 10 poveşti iar cei care le-au propus au participat la realizarea scurt metrajelor. În urma jurizării de la TIFF şi a voturilor primite pe Facebook (în perioada 3-11 iunie) va fi desemnat marele câştigător. Premiul în valoare de 3.000 de euro va merge către cel care a propus povestea cu cel mai mare punctaj. Toate cele 10 documentare vor fi difuzate în cursul acestui an pe Discovery Channel.Cei zece „eroi Discovery” sunt: Alin Uhlmann-Useriu (41 de ani), Andrei Cemortan (40 de ani), Anton Duma (44 de ani), Elena Miscodan (33 de ani), Florin Limbovici (34 de ani), Mihai Pătraşcu (42 de ani), Oana Mirela Chachula (32 de ani), Paul Dicu (42 de ani), Sandor Czirjak (67 de ani) şi Laurenţiu Şerban (32 de ani).