Actualitate
Spitalul Judeţean, singurul de categoria I, dar cu probleme
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj este singurul din judeţ care a fost încadrat în clasa I, adică de competenţă foarte înaltă.
Cele patru institute din Cluj au fost încadrate tot la o clasă de competenţă înaltă, categoria I monospecialitate (I M).
Toate spitalele din judeţul Cluj au fost clasificate de Ministerul Sănătăţii, iar la nivel naţional peste 95% din unităţile sanitare au primit ordin de clasificare. Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat într-un interviu acordat Mediafax că doar şapte din cele 352 de spitale publice din ţară sunt în clasa de competenţă foarte înaltă, dar trebuie să îşi rezolve unele probleme până la sfârşitul anului, altfel din ianuarie 2012 vor fi declasificate. Cu alte cuvinte, nu îndeplinesc în totalitate criteriile categoriei I, însă au primit clasificarea în această categorie, dar cu conformare. Cseke Attila a precizat că la ora actuală niciun spital, oricât de bun ar fi el, nu se poate încadra pe normele de categoria I fără conformare.
SCJU Cluj mai are de îndeplinit criterii
Printre cele şapte spitale din ţară se află şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj. Au mai fost încadrate la categoria I Spitalul de Urgenţă Floreasca şi Spitalul Universitar din Capitală, precum şi spitalele de urgenţă din Timişoara, Târgu Mureş, Iaşi şi Constanţa.
Reprezentanţii SCJU Cluj spun că nu ştiu încă ce anume le lipseşte şi ce vor mai trebui să facă până la sfârşitul anului. „Nu am fost încă informaţi de către Ministerul Sănătăţii, deci nu ştim ce anume ne lipseşte pentru a fi încadraţi în categoria I, fără conformare. Probabil, în zilele următoare vom fi înştiinţaţi”, a declarat Cristiana Ciortea, directorul medical al SCJU Cluj.
Cele patru institute sunt la categoria I monospecialitate (I M)
Potrivit Serviciului de Presă al Ministerului Sănătăţii, institutele din Cluj se încadrează la categoria I M. Astfel, au fost incluse în această categorie Institutul Inimii, Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal, Institutul Oncologic şi Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie, adică fostul Spital de Adulţi.
Cinci spitale la categoria II monospecialitate (II M)
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au mai precizat că la categoria II M au fost incluse Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, Spitalul de Boli Infecţioase şi Spitalul de Recuperare. Tot la această categorie se află şi Spitalul Municipal Cluj-Napoca, însă cu conformare, ceea ce înseamnă că nu a îndeplinit anumite criterii, dar are posibilitatea să le realizeze până la sfârşitul anului.
Două spitale de categoria V
Potrivit clasificării Ministerului, spitalele municipale din Turda, Câmpia Turzii, Gherla şi Spitalul Orăşenesc Huedin au fost încadrate la categoria IV, iar Spitalul de Boli Cronice Psihice Borşa şi Spitalul Municipal Dej, la categoria V.
La nivel naţional, majoritatea spitalelor, respectiv 123 din cele 335 clasificate, sunt în clasa a IV-a de competenţă, 92 sunt în clasa a V-a monospecialitate, în special de boli cronice, 35 sunt în categoria a III-a, 14 în categoria a II-a, iar 21 de unităţi sanitare sunt în clasa I M, aici fiind majoritatea institutelor naţionale.
Potrivit conducerii Ministerului, de la 1 iunie, spitalele vor primi finanţare în funcţie de clasificare. Până la acea dată se mai lucrează încă la modul de finanţare a spitalelor de categoria I.