monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Poliţiştii de serviciu când cei patru deţinuţi au evadat, cercetaţi disciplinar şi penal. Ei şi-au cerut transferul la alte secţii

Trei poliţişti care erau de serviciu la arestul IPJ Cluj când patru deţinuţi au evadat sunt cercetaţi disciplinar şi penal, fiind mutaţi la alte secţii, la cerere, spun surse judiciare, în timp ce evadatul neprins este încă dat în urmărire naţională, existând însă ipoteza că ar fi în judeţ.

sursa foto alarmabuzoiana.ro

Surse din Poliţia Cluj au declarat că poliţiştii care erau de serviciu la arest sâmbătă seară sunt cercetaţi atât în cadrul unei anchete interne, derulate la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, cât şi în cadrul unei anchete penale deschisă de un procuror.

Potrivit aceloraşi surse, cei trei poliţişti nu mai lucrează la arestul IPJ Cluj, ci au fost transferaţi, la cererea lor, la alte secţii sau servicii din inspectorat.


Sursele sitate au mai spus că, sâmbătă seară, când cei patru deţinuţi au evadat, în incinta arestului se aflau doar doi dintre poliţişti, al treilea fiind plecat la Spitalul de Psihiatrie, unde trebuia să însoţească un deţinut cu probleme psihice, care devenise recalcitrant. Cei patru evadaţi au reuşit să fugă dintr-un spaţiu destinat activităţilor sportive, prevăzut deasupra cu un grilaj din fier, pe care deţinuţii se pare că l-au îndepărtat pentru că nu era prins bine, au spus sursele citate.

Potrivit vicepreşedintelui Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), Constantin Mandache, cei trei agenţi, care sunt membri de sindicat, vor fi asistaţi şi reprezentaţi de un avocat plătit de SNAP pe durata cercetărilor penale sau disciplinare.


"Am vorbit deja şi cu cei trei agenţi şi cu avocaţii, aşa că pe durata cercetărilor poliţiştii vor beneficia de serviciile avocatului care le va apăra drepturile", a declarat Constantin Mandache, citat de Mediafax.

Mandache a spus că astfel de cazuri, cum este cel cu evadarea a patru deţinuţi, se întâmplă şi din cauza lipsei de personal în structurile Poliţiei Române.


"Noi suntem de părere că personalul este insuficient la arestul IPJ Cluj, având în vedere numărul mare de persoane arestate preventiv. De altfel, noi am atras atenţia încă din 2010 şi am trimis memorii la Bucureşti, atât la IGPR, cât şi la Ministerul de Interne, că personalul de la arest este insuficient, iar condiţiile în care aceşti agenţi sunt obligaţi să muncească sunt proaste. Chiar dacă în ultima vreme s-au mai alocat fonduri pentru arest şi condiţiile nu mai sunt atât de rele, problema personalului insuficient nu a fost remediată", a susţinut Constantin Mandache.

Pe de altă parte, în judeţul Cluj, alerta instituită de sâmbătă seară, după evadarea celor patru deţinuţi, este menţinută în continuare, întrucât ultimul dintre evadaţi, Alexandru Cristian Bartuş, nu a fost găsit încă, acesta fiind dat în urmărire naţională.


Surse din rândul poliţiştilor care participă la căutarea evadatului au declarat că există suspiciunea că evadatul ar fi părăsit municipiul Cluj-Napoca, dar că s-ar afla încă în judeţul Cluj.

"Astăzi (marţi - n.r.) am avut o acţiune în forţă, la Turda, împreună cu jandarmii. Am acţionat în zona Poiana, acolo unde există o comunitate mare de romi şi aveam semnale că s-ar afla evadatul. Nu l-am găsit însă", au spus sursele citate.


Poza lui Alexandru Cristian Bartuş a fost distribuită de poliţişti în mijloacele de transport în comun, în trenuri, în gări şi autogări, iar cetăţenii care îl văd sunt rugaţi să sune la 112.

Alexandru Cristian Bartuş, care era arestat preventiv pentru furt calificat, are 32 de ani, 1,80 metri înălţime, iar în momentul dispariţiei purta o bluză vernil, de nuanţă deschisă, haină şi pantaloni sport gri, cu două dungi albastre, şi pantofi sport, alb cu negru.

Potrivit unor surse din Poliţie, Bartuş are mai multe mandate de arestare emise pe teritoriul Franţei, pentru o tâlhărie urmată de moarea victimei şi pentru mai multe infracţiuni de furt, însă Poliţia Română nu a putut să îl extrădeze, întrucât nu exista un mandat european sau internaţional emis pe numele său.