Actualitate
Trei în unu: Un şofer beat și fără permis conducea o maşină neînmatriculată
Poliţiştii au prins în trafic un şofer aflat sub influenţa alcoolului, care circula cu un vehicul neînmatriculat şi care nu avea permis de conducere.
La data de 21 ianuarie, în jurul orei 22:00, poliţiştii din Turda au identificat în trafic, la volanul unui autoturism neînmatriculat, un conducător auto fără permis de conducere, aflat sub influenţa alcoolului.
Bărbatul, de 47 de ani, din Aiton, a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DJ 103G, pe raza localităţii Ceanu-Mic, din comuna Tureni.
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu poseda permis de conducere, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar autoturismul era neînmatriculat”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.