Actualitate
Conducerea şi angajaţii Consiliului Judeţean Cluj pun beţe-n roate, din nou, aeroportului. Scandal pe acordul de asociere pentru transportul intermodal
Neînţelegerile dintre conducerea Consiliului Judeţean Cluj şi conducerea Aeroportului Internaţional Cluj sunt de notorietate. Un nou episod s-a petrecut miercuri în plenul Consiliului Judeţean după ce directorul aeroportului clujean, David Ciceo, a cerut aprobarea acordului de asociere în vederea accesării fondurilor europene pentru transportul intermodal. De aici până la declanşarea unui nou scandal şi val de acuzaţii din partea ambelor instituţii nu a fost decât un pas.
Consilierii judeţeni au decis să aprobe de principiu acordul de asociere cu Aeroportul Internaţional Cluj pentru depunerea proiectului în vederea atragerii de fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii de transport intermodal pentru pasageri şi marfă. Decizia lor vine la doi ani după ce directorul Aeroportului Cluj David Ciceo a depus solicitarea şi la câteva zile înainte de expirarea termenului până la care proiectul mai poate fi depus.
După ce timp de doi ani de zile a pus beţe în roate aeroportului clujean prin refuzul de a se asocia cu acesta în vederea atragerii de fonduri europene pentru construirea terminalului intermodal, consilierii judeţeni au decis în şedinţă ca instituţia să-şi dea un acord de principiu pentru depunerea acestui proiect.
Explicaţiile lui Ciceo
David Ciceo, directorul aeroportului clujean, spune că datorită complexităţii proiectului “Studii pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport Intermodal pentru Pasageri şi Marfă la Aeroportul Internaţional Cluj” este necesară constituirea unei asocieri între toate instituţiile direct implicate şi anume Consiliul Judeţean Cluj, Primăria Cluj-Napoca, Primăria Apahida, S.N CFR SA şi Aeroportul Internaţional Cluj pentru depunerea unui proiect în vederea atragerii de fonduri europene pentru construirea acestui terminal.
“Această asociere este foarte importantă pentru a merge mai departe. Acordul de principiu se putea da de foarte mult timp. Noi în decembrie 2013 am depus prima solicitare pentru asociere la Consiliul Judeţean Cluj. Judeţele Timiş şi Ilfov au un acord de principiu din partea Consiliilor Judeţene, judeţul Mureş are în strategie intermodalul. Există o foarte mare concurenţă între regiuni şi între proiecte. Comisia Europeană nu va finanţa proiecte care se concurează, deci nu va finanţa intermodal şi la Cluj şi la Mureş. Va finanţa doar unul dintre aceste proiecte. Suntem eligibili pe două programe, pe 26 februarie este depunerea pe un program cu cofinanţare de la Comisia Europeană de 85%, iar 15% partea Asocierii. Această cofinanţare de 15% se împarte la asociaţi cu partea care le revine, cam 65% din acest proiect revine CFR-ului, Consiliului Judeţean, aeroportului, primăriei le revin proporţional cu obiectivele pe care le au”, a explicat Ciceo.
Directorul aeroportului a mai precizat că există şi o altă variantă de finanţare. “În cazul în care nu s-ar obţine fondurile la această depunere, din informaţiile noastre de la Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Transporturilor, va fi o următoare solicitare pe intermodal unde avem şanse de 100%. Nu e sigur că va rămâne 85% cofinanţarea. Poate fi mai mult, poate fi tot 85%. În cazul în care Ministerul Transporturilor ne declară proiect strategic putem obţine pe viitor 100% cofinanţare la acest proiec. Până în anul 2050 e obligatoriu ca toate aeoporturile internaţionale să se conecteze la calea ferată, noi avem şansa să ne conectăm mult mai repede pe fonduri europene”, a spus Ciceo.
Banii, unde sunt banii?
Consilierii judeţeni PSD au fost foarte interesaţi să afle dacă celelalte instituţii care fac parte din Asociere sunt dispuse să finanţeze acest proiect. “În ceea ce priveşte finanţarea, există acorduri, intenţii de finanţare din partea celorlaţi în ceea ce priveşte obiectivul”, l-a întrebat Ivan Ilarie pe David Ciceo. “Să ne spuneţi dacă dumneavoastră până acum aveţi o corespondenţă referitor la acceptul lor de a pune şi ei o anumită sumă de bani”, l-a întrebat un alt consilier judeţean de la PSD pe Ciceo.
El a răspuns că există aviz de la CFR pe acest proiect şi toate celelalte instituţii implicate cunosc că trebuie să pună o parte din bani.
“În acest an România poate primi fonduri pe intermodal doar prin acest proiect făcut de Consiliul Judeţean, CFR şi Aeroportul Cluj pentru că alte proiecte nu sunt mature pentru acest an. În acest an sunt 11 miliarde de euro pentru intermodal. Aşteptăm Consiliul Judeţean Cluj să stabilească o comisie, CFR-ul a transmis, noi am stabilit patru membri”, a mai spus Ciceo.
300.000 de euro, bani prea puţini pentru Simona Gaci
David Ciceo a mai spus că secretara judeţului Cluj, Simona Gaci, a refuzat să depună un proiect pentru atragerea de fonduri europene pentru că “banii ar fi prea puţini”.
“Au existat fonduri nerambursabile europene pentru studii şi analize în teren, puteam să luăm 300.000 de euro pentru aceste analize, am solicit în luna octombrie ajutor Consiliului Judeţean Cluj, doamna Simona Gaci le-a spus colegilor că 300.000 de euro sunt prea puţini, nu merită să depunem proiect”, a mai spus Ciceo.
Salanţă şi-a băgat coada
Aparatul de specialitate al CJ Cluj a condiționat depunerea acestui proiect şi semnarea acordului de asociere de obținerea unui număr de 14 avize, lucru imposibil până pe 26 februarie, potrivit lui Ciceo.
“Există nişte necorelări în studiul de fezabilitate final al proiectului intermodal. Este nevoie de obţinerea tuturor acordurilor şi avizelor. Trebuie aşteptată finalizarea devierii râului Someş. Este nevoie de certificatul de urbanism pentru clarificarea situației juridice a terenurilor pe care se va efectua investiția”, a menționat Salanţă.
David Ciceo a replicat că nu este nevoie de toate aceste avize pentru depunerea cererii, mai ales că timpul este mult prea scurt pentru obținerea acestor avize. “Cererea nu înseamnă depunerea studiului de fezabilitate”, a mai spus Ciceo.
Cum sunt împărţiţi banii
În vederea construirii terminalului intermodal ar urma să fie implementate un terminal CARGO la aeroport, un pasaj pasageri între staţie CFR pasageri şi aeroport, o legătură între Terminal CARGO CFR şi Terminal CARGO Aeroport, o sistematizare a circulaţiei auto în interiorul aeroportului, un Terminal CARGO CFR şi un parc fotovoltaic.
Potrivit proiectului de hotărâre, banii pentru aceste obiective au urma să fie împărţiţi după cum urmează:
Terminal cargo aeroport
Perioadă construcţie: 2016-2017
Sursă finanţare: Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj – capital propriu 30%, împrumut 70%
Valoarea investiţiei: 13.248.000 euro
Staţie CFR călători
Perioadă construcţie: 2018 – 2019
Sursă finanţare: fonduri europene 85%, CFR SA şi Primăria Cluj-Napoca 15%
Valoarea investiţiei: 14.934.000 euro
Legătură pietonală gară-aeroport
Perioadă construcţie: 2018-2019
Sursă finanţare: Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj – capital propriu 30%, împrumut 70%
Valoarea investiţiei: 12.097.000 euro
Legătură rutieră între terminalele cargo
Perioadă construcţie: 2020
Sursă finanţare: fonduri europene 85%, Consiliul Judeţean Cluj şi CNADNR 15%
Valoarea investiţiei: 4.647.000 euro
Terminal cargo CFR
Perioadă construcţie: 2018-2020
Sursă finanţare: fonduri europene 85%, CFR SA, Consiliul Judeţean Cluj şi comuna Apahida 15%
Valoarea investiţiei: 26.495.000 euro
Investiţia totală se ridică la suma de 76.992.438 euro fără TVA.
De asemenea, se vor mai realiza următoarele obiective: hotel, piaţă publică, parcare aeroport, parc fotovoltaic, centrală de tricogenerare şi un drum de acces.