Actualitate
De astăzi, internarea în spital se face după anumite criterii
De la 1 iunie criteriile după care sunt internaţi pacienţii în spitale se schimbă.
Internarea în spital se va face începând de azi doar după anumite criterii, precum febra mare timp de cinci zile consecutiv, pierderea subită a cunoştinţei şi sângerare abundentă, potrivit propunerilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Ministerul Sănătăţii consideră că sunt nerealiste criteriile de internare şi imposibil de aplicat.
De la 1 iunie, cazurile internate prin spitalizare continuă ca şi cazuri de urgenţă trebuie să respecte anumite criterii de internare, în caz contrar bolnavul nu va fi internat. Toate criteriile au fost publicate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) în proiectul de norme de aplicare a Contractului-cadru pentru servicii medicale pentru 2011-2012. Astfel, un prim criteriu este pierderea subită a cunoştinţei care include comă sau incapacitate de răspuns la stimuli, pierderea cunoştinţei ca urmare a traumelor. Potrivit documentului nu va fi internat un pacient dezorientat sau confuz.
Puls şi tensiune anormale, criterii de internare
În proiectul de norme se mai precizează că va putea fi internat un pacient care se prezintă cu puls anormal cu o frecvenţă periferică sub 50 pe minut sau mai mare de 140 pe minut, înregistrată cu două ocazii separate la distanţă de cel puţin 5 minute.
De asemenea, un alt criteriu se referă la tensiunea anormală cu o presiune sistolică sub 90 sau peste 200 mmHg, şi un o valoare diastolică de sub 60 sau peste 120 mmHg.
Pierderea vederii şi auzului, alte criterii de internare
În acelaşi document se mai arată că un bolnav va putea fi internat dacă se prezintă la spital cu pierderea acută a vederii sau a auzului, cu pierderea severă, parţială sau totală, şi care s-a instalat rapid şi persistă în momentul internării. De asemenea, un criteriu valid pentru internare este şi pierderea
acută a capacităţii de a mişca o parte importantă a corpului şi include răni cauzate de traume majore precum fractură a oaselor membrului pelvin, paralizie a piciorului sau braţului, fractură a coloanei vertebrale în zona cervicală, disfagie acută cu risc de aspiraţie. Sunt excluse rănile izolate ale mâinilor sau picioarelor.
Febră cinci zile consecutiv pentru a fi internat
Potrivit documentului CNAS, febra persistentă de cel puţin cinci zile, cu temperatură de peste 38°C se consideră criteriu pentru internare. O altă condiţie face referire la sângerarea abundentă care include hemoragie continuă cu orice localizare şi care nu se poate trata în Departamentul de urgenţă. Include şi orice suspiciune de sângerare internă.
Ministerul Sănătăţii nu este de acord cu aceste criterii
Conducerea Ministerului Sănătăţii consideră propunerea reprezentanţilor CNAS nerealistă şi imposibil de aplicat. “Criteriile propuse sunt subiective, iar dacă propunerea ar trebui pusă în aplicare se va îngreuna modul de desfăşurare a actului medical în spitale”, afirmă reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.