monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Judecător de la Judecătoria Cluj-Napoca, AUDIAT la DNA

Judecătorul Lucian Buta de la Judecătoria Cluj-Napoca, care trebuie să se pronunțe în dosarul în care Marian Oprișan este acuzat de fapte de corupție, a fost audiat la DNA în dosarul expertelor corupte, dosar care are strânsă legătură cu dosarul baronului de Vrancea.

sursa foto libertatea.ro

În rechizitoriul DNA, întocmit în dosarul expertelor Roxana Cernea din Cluj și Elena Mușuroiu din București, se arată că judecătorul Buta a fost chemat în calitate de martor la DNA București și a fost audiat în data de 23 ianuarie 2015, potrivit evz.ro.

Declarația judecătorului Buta conține patru pagini și se presupune că are legătură cu  dosarul falsificării expertizei contabile dispuse în dosarul Oprișan. Procurorii DNA susțin că judecătorul Buta i-ar fi dat expertului Roxana Cernea un opis care conține documentele din dosarul Oprișan, cu scopul de ”a-i ușura munca”. La dosar mai există referințe despre o discuție purtată de judecătorul Buta cu experta Cernea legată de termenul limită de finalizare a expertizei contabile.


Specialiștii în Dreptul Penal susțin că judecătorul nu mai poate să dea o soluție în acest dosar deoarece situația în care se află este stabilită de articolul din Codul Penal care se referă la incompatibilitățile.

Judecătorul Buta judecă de mai bine de opt ani dosarul de corupție care îl privește pe baronul de Vrancea, Marian Oprișan. În cursul anului 2014, judecătorul Buta a dispus efectuarea unei expertize contabile care să identifice un eventual prejudiciu adus la bugetul de stat dar și persoanele care s-ar face vinovate de producerea acestui prejudiciu, legat de pietruirea a 41 de drumuri din județul Vrancea, din fonduri care provin dintr-un împrumut extern.


Expertul desemnat de instanță a fost Roxana Cernea din Cluj-Napoca, în timp ce Marian Oprișan a apelat la serviciile expertului parte Elena Mușuroiu pe care a plătit-o cu suma de 20.000 de euro. Ancheta DNA a demonstrat că expertul Roxana Cernea, care trebuia să întocmească expertiza contabilă, nu a făcut acest lucru, ba mai mult a fost de acord ca această expertiză contabilă să fie întocmită de experta Elena Mușuroiu, cea care era plătită de Oprișan și avea tot interesul ca politicianul să fie scos basma curată de eventuale prejudicii. Dacă expertiza ieșea bine, Oprișan ar fi putut spera la o soluție de achitare.

Experta numită de judecătorul Buta complet habarnistă

În rechizitoriul prin care cele două experte au fost trimise în judecată pentru favorizarea făptuitorului, se arată că experta Roxana Cernea nu cunoștea minime informații despre dosar. ”Nu ştiu care a fost baza legală folosită în argumentarea concluziilor expuse în raportul de expertiză. Nu ştiu care a fost prejudiciul reţinut în rechizitoriul din dosarul Judecătoriei Cluj - Napoca nr. 271/231/2010, (n.n. - Dosarul lui Marian Oprișan). Nu ştiu care a fost valoarea de finanţare pentru reabilitarea drumurilor prevăzute în contractul de executare a lucrărilor. Firmele cu care au fost executate lucrările în ceea ce priveşte reabilitarea drumurilor comunale sunt AISPA SRL şi MOLDOVIŢA SRL (N.N nu este menționată o astfel de societate în dosar). Ştiu că există nişte acte adiţionale la contractul de împrumut,  dar nu ştiu câte. Nu cunosc numărul de lege care stabileşte modalitatea de înregistrare a sumelor transferate şi nici nu ştiu cine le-a transferat. Contractul de reabilitare a drumurilor comunale se referea la 49 de astfel de drumuri (N.N în fapt sunt 41)”, a declarat experta Cernea la audierile de la DNA.


”Să se pupe cu sumele” din expertiza contabilă

Tot în rechizitoriu, se regăsesc mai multe interceptări ale unor convorbiri telefonice dintre cele două experte, convorbiri care atestă clar că experta numită de judecătorul Buta nu a exprimat nicio opinie personală în această expertiză, bazându-se în totalitate pe concluziile expertei Mușuroiu, care era plătită de Oprișan. La un moment, în preajma datei de 9 ianuarie 2015, dată la care experta Cernea trebuia să depună expertiza contabilă la dosar, experta Cernea a început să se agite deoarece putea fi exclusă de pe lista experților contabili. Așa se face că în perioada 6-9 iaunuarie 2015, cele două experte nu s-au mai ferit și au vorbit în clar pe telefon. Agitată, experta Mușuroiu și-a trimis șoferul la Cluj, pentru a-i aduce expertei Cernea expertiza contabilă întocmită de ea. Ofițerii SRI Cluj au surprins-o pe experta Cernea în localul Opera, în timp ce ștampila și semna expertiza trimisă de experta Mușuroiu. Filajul a mai prins-o pe experta Cernea în timp ce înregistra expertiza la registratura Judecătoriei Cluj-Napoca.