monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Amenzi record date de poliţiştii clujeni, în doar câteva ore VIDEO

Peste 200 de poliţişti clujeni au participat vineri în Cluj-Napoca la o amplă acţiune de prevenire şi combatere a infracţionalitatăţii stradale şi a comerţului ilicit. Poliţiştii au avut „în vizor”şi abaterile rutiere şi transportul ilegal de mărfuri.

Polițiștii au acționat în pieţe agro-alimentare, localuri publice, societăţi comerciale, fiind vizată combaterea evaziunii fiscale, a comerţului ilicit cu cereale, legume şi fructe, a contrabandei cu produse accizabile, precum şi a ilegalităţilor privind respectarea drepturilor de autor şi a celor conexe.

Activităţile au vizat, de asemenea, prevenirea şi prevenirea faptelor care tulbură ordinea şi liniştea publică, precum și depistarea persoanelor bănuite de comiterea unor infracţiuni de furt, precum şi pentru recuperarea prejudiciilor cauzate.


De asemenea, poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe principalele artere de circulaţie din municipiu pentru fluidizarea circulaţiei, precum şi pentru prevenirea şi sancţionarea abaterilor rutiere. Au fost vizate, de asemenea, şi transporturile ilicite de mărfuri.

„În activitate au fost angrenaţi peste 200 de poliţişti care, cu sprijinul jandarmilor şi al poliţiştilor locali, au verificat activitatea a peste 150 de agenţi economici, persoane fizice autorizate şi producători agricoli autorizaţi. Totodată, au fost oprite în trafic, pentru control, peste 350 de autovehicule.

Poliţiştii au aplicat peste 200 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 30.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică şi a O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Cele mai numeroase sancţiuni s-au aplicat pentru abateri rutiere.


Totodată, s-au confiscat mai multe bunuri deţinute, respectiv comercializate fără respectarea prevederilor legale, în valoare de circa 2.000 de lei.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au depistat 5 persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni, iar una dintre acestea a fost reţinută pentru 24 de ore”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.