monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Prima rolă de gazon, montată pe “Cluj Arena”

Montarea gazonului pe noul stadion al judeţului Cluj va dura mai puţin de două săptămâni.

 

 

Preşedinele Consiliului Judeţean, Alin Tişe şi vicepreşedintele Radu Bica au montat ieri prima rolă de gazon pe viitorul stadion “Cluj Arena”.

 

Montarea gazonului, care este de producţie germană, va dura cel mai probabil 12 zile.

“Din cauza condiţiilor de caniculă de acum, o singură rolă are 550 de kilograme, în loc de 220 de kilograme cât era în mod normal. Trebuie să se permită sistemului radicular să poată să înrădăcineze în timpul stabilit de o lună, cum am negociat cu beneficiarii”, a explicat reprezentantul firmei Eco Garden, cea care se ocupă de montarea gazonului.

Constructorii stadionului au menţionat că în mod normal durata de aşternere a gazonului este de 12 zile, dar totul depinde şi de temperaturile din timpul zilei. Se va încerca evitarea lucrului în timpul zilei, când temperaturile sunt extrem de ridicate.

 

Stadionul, în grafic

 

“Fiecare etapă din ridicarea stadionului a fost importantă, însă acum gazonul practic reprezintă partea finală, care va influenţa până la urmă şi spectacolul pe care îl avem aici şi calitatea meciurilor de fotbal. Sunt convins că firma care a subcontractat de la ACI această lucrare va respecta în totalitate contractul pe care îl au şi cred că termenul asumat este unul corect, care va putea să ducă în final la un gazon pe care ni-l dorim cu toţii. Urmează celelalte etape, pista de atletism şi scaunele. Sper eu că odată ce vom începe toate aceste proceduri o să reuşim să ne apropiem de final. Mai există multe lucruri de făcut, însă este îmbucurător că suntem în linie dreaptă şi ne aflăm la partea de mobilat a acestei arene. Partea de infrastructură practic s-a terminat”, a declarat preşedintele Alin Tişe după ce a aşternut pe “Cluj Arena” prima rolă de gazon. El a mai menţionat că lucrările au decurs conform graficului stabilit cu constructorii, neexistând temerea că stadionul nu va fi gata la timp, adică la începutul lunii august.

La ora actuală, se lucrează încă la partea de acoperiş, dar şi la nocturnă. Structura tabelelor de marcaj a fost montată, iar în scurt timp vor sosi şi scaunele.

 

Scaunele au fost modificate

 

Deşi primele scaune au sosit iniţial pe stadion în luna aprilie, acestea au fost trimise înapoi la fabrica Chimica Orăştie pentru a se face unele modificări la partea de finisaje. “Scaunele sunt gata. Un scaun este chiar la mine în birou, l-am văzut, este în regulă şi sper ca într-o săptămână să înceapă montarea. Cu modelele trimise iniţial au fost unele probleme de finisaje în primul rând. Până la urmă firma care le produce a îndeplinit cerinţele noastre. Fiind produse în ţară, nu ne va lua foarte mult timp cu aducerea lor aici şi cu montajul. Calitatea lor este foarte bună, dar acum sunt mult mai finisate şi se rabatează singure. A fost o cerinţă foarte importantă să se rabateze singure atunci când oamenii se ridică pentru ca să nu «stea» apa pe ele. Un alt aspect important au fost finisajele de la îmbinări, să nu existe riscul ca oamenii să se zgârie în scaune”, a explicat Ain Tişe.

 

Se licitează amenajările exterioare

 

Consiliul Judeţean a demarat şi licitaţia pentru amenajările exterioare din jurul stadionului, estimată la aproximativ 800.000 de euro. Ofertele vor fi deschise în data de 14 iunie, iar dacă nu vor exista probleme cu eventualele constestaţii amenajările exterioare vor fi gata în luna septembrie. Contractul presupune realizarea conexiunilor cu parcul şi cu viitoarea sală polivalentă. De asemenea, vor fi realizate alei, o zonă pietonală, sistem de iluminat şi  canalizare.

 

Negocieri pentru numele stadionului

 

Preşedintele forului judeţean a dezvăluit şi ce tratative se poartă la ora actuală în privinţa denumirii pe care o va purta stadionul. “Eu insist pentru a alege o denumire care să reprezinte Clujul, dar dacă cineva va plăti bani pentru ca stadionul să-i poarte numele, putem să facem şi acest lucru. Noi deja am pregătit adrese către mai multe societăţi importante din Cluj cum ar fi Nokia, Emerson, ACI, Banca Transilvania, Ursus, Terapia şi altele prin care solicităm să ne spună dacă sunt interesate de subiect. Cine va dori să plătească bani pentru numele stadionului va intra în negocieri cu noi. Banii vor fi foarte utili ca arena să fie întreţinută pe mai departe pentru că va fi nevoie de acest lucru. Noi dorim ca după inaugurare să nu mai plătim bani publici pentru întreţinerea arenei”, a arătat Alin Tişe.

 

 

Inugurarea oficială, în luna octombrie

 

Negocierile pentru aducerea unor nume mari la inaugurarea Arenei sunt în toi.

“Dorinţa noastră este ca inaugurarea stadionului să aibă loc undeva la începutul lunii octombrie. Discutăm în permanenţă despre cine va concerta la inaugurare, dar nu vreau să avansez acum vreun nume pentru că este prematur. Din bugetul judeţului nu vom suporta nici un ban pentru a face această inaugurare şi atunci va trebui să ne orientăm către sponsori şi din biletele pe care le vom vinde să asigurăm plata onorariului artiştilor. Deocamdată sunt optimist, dar dacă nu vom reuşi să facem ceea ce ne-am propus, ne vom schimba strategia”, a precizat preşedintele Alin Tişe. Meciul de inaugurare nu va fi jucat însă de Universitatea Cluj, a anunţat Tişe.

“Primul meci oficial se va juca în octombrie, când va avea loc şi meciul de inaugurare. Meciul de inaugurare pe care îl pregătim noi este altul decât ceea ce doresc echipele de club. Deja s-a vehiculat în spaţiul public faptul că Universitatea Cluj ar vrea să joace un meci inaugural. Este problema lor, pot să o facă, dar noi vom inaugura arena în mod oficial în luna octombrie. Eu, de exemplu, mi-aş dori un meci între gloriile Clujului şi gloriile echipei naţionale. E doar o idee, dar cred că fiind o arenă a Clujului, trebuie să dăm importanţă şi clujenilor”, a lămurit şeful CJ.

 

 

Stadionul, inspectat de UEFA

 

Vă reamintim că o delegaţie a UEFA şi FRF s-a aflat recent la Cluj-Napoca pentru a inspecta stadionul „Cluj Arena”. Inspecţia a vizat în principal securitatea şi circuitul spectatorilor în stadion în cadrul evenimentelor. „Din partea UEFA au venit un oficial pe securitate şi unul pe transmisii media, care au fost invitaţi de arhitecţi şi proiectanţi pentru a lămuri ultimele detalii înainte de inaugurarea arenei. S-au interesat în amănunt atât în ceea ce priveşte locurile pentru presă, VIP, cât şi de gazon şi de construcţia lui, dar şi de separarea circuitelor în stadion. Deocamdată nu au fost probleme mari, ci doar câteva chestiuni legate de compartimentare şi de separări de circuite la presă şi la spectatori. Sunt lucruri mărunte care nu ne opresc din lucru şi care se vor rezolva pe parcurs. Ne-au asigurat că sunt dispuşi să ne ofere sfaturi oricând. Toate verificările au fost făcute după un chestionar pe care l-au bifat şi în proporţie de 95-98% suntem pe exact ceea ce se cere pentru omologare”, a explicat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Bica, după vizita oficialilor UEFA.

 

 

Cine construieşte stadionul?

Viitorul stadion al judeţului Cluj este construit de un consorţiu din care fac parte firmele ACI Cluj, Con-A, Transilvania Construcţii, Grup 4 Instalaţii, Dico şi Ţigănaş, Universitatea Tehnică, Bogart şi Das Engineering Grup.

În ceea ce priveşte plăţile către constructori, arena a fost achitată în proporţie de 70%. Vă reamintim că noul stadion al Clujului va avea un cost aproximativ de 36 de milioane de euro.

 

Cifră

SCAUNE

30.596

de locuri va fi capacitatea „Cluj Arena”

 

Citat

Alin Tişe * preşedintele Consiliului Judeţean Cluj

“Fiecare etapă din ridicarea stadionului a fost importantă, însă acum gazonul practic reprezintă partea finală, care va influenţa până la urmă şi spectacolul pe care îl avem aici şi calitatea meciurilor de fotbal. Sunt convins că termenul asumat este unul corect, care va putea să ducă în final la un gazon pe care ni-l dorim cu toţii”