monitorulcj.ro Menu
Actualitate

„Maltratarea psihică" a elevilor, sancționată cu tăierea salariului

Ce-ar trebui să le facă să fie dat afară? Să-i omoare? Să le rupă mâinile? Incredibil cât de incompetent e inspectorul școlar general Valentin Cuibus - lipit de scaun de ani de zile - și cum i-a scăpat situația de sub control!

Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj aşteaptă un punct de vedere de la conducerea şcolii Octavian Goga din Mănăştur după ce mai mulţi părinţi i-au depus plângere profesorului de franceză Ion Piţoiu. Părinţii spun că Ion Piţoiu îi apostrofează pe elevi cu expresii precum „dobitoci, blegi, idioți, handicapați, proști, nebuni”.

„ISJ Cluj a trimis o adresă către conducerea unității prin care este solicitat un punct de vedere al acesteia cu privire la modalitatea de gestionare a problemei la nivelul școlii. De asemenea, urmează ca în Consiliul de Administrație al ISJ să fie analizată modalitatea legală de a gestiona mai departe situația”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj.


Inspectorul şcolar general Valentin Cuibus a explicat ce pedepse poate primi profesorul suplinitor de franceză Ion Piţoiu dacă acuzaţiile părinţilor se adeveresc. „Eu nu sunt în ţară în acest moment (n.red. – 10.II.2015) ca să fi primit raportul. Depinde de gravitatea faptelor. Dacă el este agresiv nu verbal, ci fizic, poate să ajungă până la darea afară din învăţământ. Dacă nu, atunci sunt alte sancţiuni prevăzute în lege. Poate fi sancţionat cu micşorarea salariului pentru o perioadă de timp, deci depinde de gravitatea faptelor. Va fi o comisie în şcoală şi ea trebuie să stabilească în final care este sancţiunea aceasta. Inspectoratul Şcolar poate recomanda în urma discuţiilor cu comisia din şcoală care trebuie să stabilească o decizie. În primul rând trebuie să se stabilească dacă acuzaţiile sunt adevărate, trebuie să verificăm.Sunt mai multe sancţiuni pe codul muncii care se pot lua pentru că dacă iei altceva rişti să te dea în judecată şi să pierzi”, a declarat inspectorul şcolar general, Valentin Cuibus.

Având în vedere că Poliţia Română cercetează cazul, Colegiul Psihologilor nu comentează cazul.


Părinţii susţin că profesorul i-ar fi spus unei eleve din clasa a VII-a că „în viață nu contează ce ai în cap, ci «țâțele și curul»”. Părinții mai spun că profesorul suplinitor îi apostrofează pe elevi cu expresii precum „dobitoci, blegi, idioți, handicapați, proști, nebuni”, iar cei mici se simt stresați în urma orelor de franceză. Potrivit părinţilor, unei eleve care poartă ochelari i-ar fi spus, deranjat că se ridica să vadă mai bine la tablă „nici cu ochelari nu vezi?”, iar unii copii s-au încuiat în baie sau nu au venit la ora de franceză de teamă. Potrivit declarațiilor părinților, după ce a dat afară mai mulți elevi de la clasa a VII-a și, când directoarea adjunctă Bartha Kinga a încercat să îl aducă în clasă pe unul dintre elevi, profesorul a strigat nervos la ea  să iasă din clasă și a amenințat-o cu pumnul.

„Există o anchetă. Instituţiile să-şi facă datoria”, a declarat profesorul suplinitor de franceză Ion Piţoiu.


Citeşte şi: “În viaţă nu contează ce ai în cap, ci ţâţele şi curul”