monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primarii PSD s-au dezlănţuit împotriva consilierilor judeţeni şi au trecut la ameninţări. Circ în Consiliul Judeţean VIDEO

Consilierii judeţeni au fost puşi la zid de zeci de primari PSD care au fost chemaţi să participe la şedinţa de Consiliu Judeţean din ordinele lui Ioan Oleleu (vicepreşedintele CJ Cluj) şi Remus Lăpuşan (preşedintele PSD Cluj). În scurt timp, şedinţa s-a transformat într-un adevărat circ, cu acuzaţii şi ameninţări din partea ambelor tabere.

Pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Judeţean se afla şi un proiect de hotărâre ce privea aprobarea unui master plan privind strategia de dezvoltare a drumurilor judeţene în perioada 2015-2020.

Directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) a judeţului Cluj, Mircea Avram, a declarat că a fost gândită o strategie de dezvoltare pentru perioada 2015-2020 privind modernizarea drumurilor judeţene.


“Prioritatea noastră e de a avea până în anul 2020 toate drumurile judeţene asfaltate. E important să avem o strategie, indiferent cine va veni la şefia Regiei şi a Consiliului Judeţean. Până în anul 2020 vom face acei 1000 de kilometri de asfalt. Trecând de la drumurile de pământ şi până la drumurile care au fost lăsate anul trecut nefinalizate, noi am prins aici inclusiv şi cele mai importante zone turistice. Consider că trebuie să avem un master plan, să ştim ce facem anul acesta, pe ce drum vom interveni. Dacă vom găsi şi alte surse de finanţare nu va fi anul 2020, va fi mai aproape de noi”, a precizat Mircea Avram.


Până în anul 2020, în ceea ce priveşte reabilitarea şi/sau modernizarea infrastructurii pe drumurile judeţene, RAADPP Cluj îşi propune să asfalteze aproximativ 1000 de kiloemtri în trei etape: etapa I – perioada de implementare 2015-2016, etapa II – perioada de implementare 2017-2018, etapa III – perioada de implementare 2019-2020.

“Situaţia actuală a reţelei de drumuri judeţene ne determină să acţionăm în privinţa investiţiilor de reabilitare/modernizare. În acest master plan care conţine aproape 1000 de pagini, până în anul 2020 toate drumurile judeţene vor fi asfaltate, în funcţie de banii care sunt. Cu 300 de milioane de lei asfaltăm tot ce înseamnă drumuri judeţene”, a mai spus Avram.


Primarii PSD s-au dezlănţuit

Primarul comunei Tritenii de Jos, Valer Saşa s-a dezlănţuit împotriva consilierilor judeţeni şi împotriva RAADPP-ului şi spune că de ani de zile este minţit în ceea ce priveşte reabilitrea drumurilor judeţene, după ce Mircea Avram a precizat că anul acesta la Triteni se vor face plombări.

“Drumul DJ 151C care se ramifică spre Triteni este lăsat din anul 2000 tot la coadă, am aceleaşi probleme cu reabilitarea lui, asta e o poezie pe care o aud de foarte mult timp, că vom face, că vom drege, care plombe? Există doar o posibilitate de a se asfalta ca în orice zonă. Firma KIAT a venit, a săpat, a scos podurile şi a plecat. Şase luni cetăţenii au sărit peste aceste gropi cu maşinile până când am luat camionul de la primărie şi am astupat. Podurile care s-au ridicat de acolo unde s-au dus? Acum doi ani am solicitat reabilitarea drumului, nu s-a făcut, nici anul trecut. Anul trecut am fost pus în situaţia să astup iarăşi gropile, după care RAADPP Cluj m-a amendat că de ce am astupat gropile. Ruşine trebuie să ne fie la toţi că nu putem pune la dispoziţia cetăţenilor condiţii bune de trai. Eu nu sunt de acord ca dumneavoastră să propuneţi în master plan acest drum”, a spus Valer Saşa.


Consilierul judeţean Rareş Rusu l-a acuzat că minte, motivând că pe vremea fostului preşedinte al CJ Cluj Alin Tişe comuna Tritenii de Jos nu a fost lăsată baltă.

„Minţi, nu ai fost lăsat niciodată baltă, câţi bani v-a dat Alin Tişe. Vine şi ne minte în faţă. Toată lumea ştie că minţiţi. Aţi venit aici să faceţi pe victima”, a replicat Rusu.


“Domnul Tişe nu mi-a dat mie niciun ban că nu sunt persoană fizică, dacă a alocat bani, a alocat comunei”, a spus Saşa, moment în care i s-a tăiat microfonul şi a fost poftit să părăsească şedinţa de Consiliu Judeţean.

“Mă daţi afară? Lăsaţi-mă să vorbesc. Nu mă lăsaţi să vorbesc? Cine v-a adus aici? Mă daţi afară din şedinţa de consiliu? Mulţumesc că mi-aţi tăiat microfonul. Mă daţi afară? Veniţi peste patru ani la Triteni. Nu sunteţi patroni aici. Lăsaţi-mă să vorbesc domnule vicepreşedinte că aţi fost la Triteni dar nu aţi văzut gropile. Nu mai vin niciodată aici, mă duc direct la Bucureşti, drumul judeţean intră de mâine în atenţia poliţiei”, a spus Saşa.

Primăriţa din Chinteni a trecut la ameninţări

Primarul comunei Chinteni, Lucia Suciu, i-a acuzat pe consilierii judeţeni că nu trec prin comune decât o dată la patru ani când cer voturi.

“Ne-a ajuns cuţitul la os şi suntem sătui cu toţii să dăm explicaţii pentru tronsoanele de drum care nu ne aparţin. Astăzi suntem aici că nu mai ştim ce să spunem în comunităţile noastre. Dacă copiii dumneavostră ar veni la şcoală 22 de km pe astfel de drumuri. Vreau să vă rog domnilor la rectificarea de buget să găsiţi o formulă să repartizaţi bani pentru repararea drumului. Mine îmi este jenă să mai văd un asemenea master plan după 15 ani de când sunt primar. Astăzi am venit noi primarii aici,  mâine vom veni cu cetăţenii, care sunt la fel de rezonabili ca primarul Valer Saşa. Nu trebuie să vă supăraţi pe noi, dar să vă fie ruşine”, a replicat şi Lucia Suciu.

"Nu înţeleg de ce sunt atât de şifonaţi consilierii judeţeni. Noi zi de zi spunem oamenilor acelaşi lucru, chiar dacă ne blesteamă sau ne înjură, că dau vina pe noi că o să ajungă să îşi rupă picioarele pe drumurile acestea execrabile, că noi ca administraţie locală nu facem nimic în această privinţă. Nu are niciun consilier judeţean curajul să vină în teren să vadă despre ce e vorba. Din punctul meu de vedere, această instituţie ce se numeşte Consiliu Judeţean Cluj, am pretenţia ca primar să mi se comunice despre ce face CJ Cluj", a mai spus Suciu.

Primar Aiton: Frecţie la picior de lemn

Primarul comunei Aiton, Nicolae Făgădar, i-a ameninţat pe consilierii judeţeni că nu îi va mai ajuta în campania electorală.

“Nu am venit să ne plângem, am venit să vă spunem că dumneavoastră veniţi în campanie electorală în comune o dată la patru ani, noi ne stricăm maşina şcolii, mie îmi refuză şoferii să vină pe ruta Rediu-Aiton- Vâlcele să ia oamenii să-i ducă la Cluj la serviciu. Degeaba le spun că domnul director le-a întocmit un master plan. Eu împreună cu colegii vă vom acorda un vot atunci când se poate veni pe drumuri bune în comună. Nu cred că suntem de neglijat în campania electorală. Teoretic sunt de acord cu acest master plan, dar practic nu”, a replicat Făgădar.

La rândul său, primarul comunei Dăbâca, Valer Petrindean a precizat că drumurile din judeţul Cluj sunt cele mai proaste din ţară.

Ce conţine master planul

În master planul de reabilitare a drumurilor judeţene se prevede turnarea de covoare asfaltice pe 509,69 kilometri, investiţii pe 189,947 kilometri, straturi stabilizate cu ciment pe 154,36 kilometri, tratamente bituminoase pe 157,10 kilometri şi pietruiri drumuri de pământ pe 58,08 kilometri.

Covoarele astfaltice ar urma să fie turnate pe DJ 107 M Luna-Băişoara, DJ 9 C Fizeş – Ţaga- Geaca, DJ 107 P Gilău – Mărişel, DJ 150 Ceanu Mare- Frata – Mociu, DJ 109 A Vultureni – Panticeu, DJ 109 Borşa – Vultureni- Aşcheleu Mic, DJ 161 A Apahida- Cojocna ( până în 2016), DJ 108 C Gârbău – Aghireş – Mănăstireni, DJ 103 L Mănăstireni – Râşca, DJ 109 D Nicula- Sic- Coasta, DJ 161 G – Palatca- vaida Cămăraş (până în 2018).

Drumurile trecute la capitolul investiţii, printre altele, sunt următoarele: DJ 103 J DN 1R – Sâncrai – Aluniş, DJ 107 N Gura Râşca – Someşu Rece, DJ 107 N Băişoara – Valea Ierii, DJ 105 T Cluj-Napoca – Coruş – Berind – DN1F, DJ 109 B – Fundătura – Corneşti, DJ 161 B Turda – Bogata – Călăraşi, DJ 103 N DN1 – limita judeţului Sălaj.