monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Reîncep lucrările de modernizare a străzilor din oraş

Luni, 16 februarie 2015, vor reîncepe lucrările de modernizare a tramei stradale din Cluj-Napoca.

Str. Oaşului. Foto: Arhivă

Potrivit Primăriei Cluj-Napoca aceste lucrări fac parte din proiectul "Modernizare trama stradală şi acces la zona industriala în Municipiul Cluj-Napoca" .

Astfel, Asocierea Diferit & Kiat Group Construct va efectua lucrări pe străzile: 


- Calea Baciului şi amenajare sens giratoriu la intersectia cu str. C.Coposu şi T. Vladimirescu

- str.Oaşului- tronsonul cuprins între str. Decebal şi Valea Chintăului


 - Bd. Muncii de la intersecţia cu str. Oaşului până la Sinterom, respectiv de la intrarea în CUG până la str. Cpt. Grigore Ignat

- str. Plopilor între str. Primăverii şi Splaiul Independentei


Pe durata lucrărilor se vor crea restricţii de circulaţie dar se va asigura circulaţia pe câte o bandă pe sens ori circulaţia pe o banda cu piloţi de dirijare şi se interzice oprirea/staţionarea/parcarea. Lucrările  vor fi semnalizate cu indicatoare rutiere.