monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Transformarea străzii Kogălniceanu în pietonală, o idee peste care s-a așternut praful

De doi ani, Primăria Cluj-Napoca tot vrea să scoată traficul de pe strada Mihail Kogălniceanu.

Foto Arhiva

Transformarea străzii Mihail Kogălniceanu în pietonală, în mod sigur face parte din seria proiectelor anunțate de primarul Emil Boc la scurt timp de la câștigarea mandatului din 2012 și “pierdute” pe drum. În urmă cu aproape doi ani, edilul șef vorbea despre pietonalizarea străzii Kogălniceanu, au fost organizate dezbateri publice pe această temă, a fost anunțat și un concurs de idei pe această temă. După ce în 2013 s-a discutat intens despre proiectul pietonalei Kogălniceanu, de la începutul lui 2014 s-a așternut praful peste această idee. Nici anul acesta nu se arată promițător pentru scoaterea traficului de pe Mihail Kogălniceanu.

Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca spun că pietonalizarea străzii depinde de găsirea unor soluții de parcare pentru locuitorii din zona centrală. “Realizarea pietonalei de pe strada Kogălniceanu este direct legată de găsirea unor soluții de parcare pentru riverani și pentru traficul din zona centrală”, a precizat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca.


Negocieri pentru parking lângă cimitir

Pentru rezolvarea traficului și a locurilor de parcare, autoritățile locale trebuie să construiască un parking, dar și acesta este sub semnul întrebării din cauza problemelor legate de proprietate. “Există în acest moment două variante de lucru. Una este parkingul subteran sub amplasamentul străzii Kogălniceanu și cel de-al doilea proiect pe care Primăria îl are în vedere este un parking în zona Avram Iancu, intrarea către Cimitirul Central. Acesta din urmă ar fi mult mai oportun și mai rezonabil din punct de vedere al costurilor, dar este direct legat de o negociere cu proprietarii privați care dețin o anumită suprafață mică din amplasament, dar obligatorie a fi încorporată în amplasamentul total pentru a putea construi un parking”, a explicat Oana Buzatu. Potrivit reprezentanților autorităților locale, în acest moment, “Primăria este în proces de negociere cu proprietarii privați fără a vă putea da un termen în care aceste negocieri ar putea să se finalizeze. În măsura în care reușim să finalizăm negocierile cu proprietarii de pe strada Avram Iancu am putea demara o investiție în zona respectivă și aceasta ar fi din punctul de vedere cost/beneficii”.

Parking cu fonduri europene

Dacă se vor bloca negocierile cu proprietarii de pe Avram Iancu, există varianta de rezervă a parkingului subteran care este mult mai scumpă și pentru care trebuie găsită finanțare din fonduri europene din programele următoare.


În ceea ce privește pietonala, reprezentanții Primăriei spun că și anul acesta a fost prinsă în planul anual de investiții. “În acest moment, există proiectul și intenția. El este prins în planul anual de investiții cu o sumă care poate fi rectificată pozitiv sau negativ în funcție de nevoi și sperăm să putem demara și proiectul acesta pentru că este necesar atât din punct de vedere al pietonalizării a unei suprafețe cât mai mari din fosta cetate istorică, cât și pentru a găsi soluții de parcare pentru un număr cât mai mare de mașini din zona centrală”, a conchis Oana Buzatu.