monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ce drepturi are Monica Iacob Ridzi în Penitenciarul Gherla

Monica Iacob Ridzi, condamnată definitiv de instanţa supremă la cinci ani de închisoare şi încarcerată la secţia exterioară a Penitenciarului Gherla din Cluj-Napoca, are dreptul, în perioada de carantină, la patru vizite, la colete de maximum zece kilograme şi la 20 de litri de apă.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla, Dan Donciu, a declarat, marţi, că în perioada de carantină, de 21 de zile, Monica Iacob Ridzi este ţinută sub observaţie şi are aceleaşi drepturi ca orice alt deţinut, urmând ca după această etapă o comisie de specialitate să îi stabilească regimul de detenţie, informează Mediafax.

Astfel, Ridzi are dreptul la patru vizite, la colete de maximum zece kilograme, cu un supliment de până la şase kilograme de fructe şi legume, şi până la 20 de kilograme de apă sau băuturi răcoritoare.


„Persoana privată de libertate nu are voie să primească telefoane mobile, cartele SIM sau orice alte mijloace de comunicare, iar medicamentele, dacă are nevoie, pot fi aduse doar la recomandarea unui medic avizat şi nu pot fi sub formă de praf, pulbere sau unguent. În ceea ce priveşte dreptul la muncă, nu se poate vorbi despre acest lucru în timpul perioadei de carantină, ci doar după ce va fi stabilit regimul de detenţie”, a spus Dan Donciu.

De asemenea, Monica Iacob Ridzi are dreptul să facă solicitări speciale, în funcţie de starea sa de sănătate sau dacă are anumite nemulţumiri, solicitări care îi vor fi trecute în dosarul personal şi ulterior analizate de un judecător de drepturi şi libertăţi.