monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Manifestări de Ziua Eroilor la Cluj

Prefectura judeţului Cluj va celebra astăzi Ziua Eroilor  prin organizarea de ceremonii oficiale, în colaborare cu Divizia 4 Infanterie „Gemina” şi cu sprijinul reprezentanţilor administraţiei publice locale, asociaţiilor de veterani/rezervişti, cultelor religioase şi cu reprezentanţi ai altor organizaţii neguvernamentale.

Astfel, între orele 10.00-12.00 vor fi oficiate slujbe religioase dedicate Zilei Înălţării Domnului şi Zilei Eroilor la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Cluj-Napoca, la Catedrala Episcopală Greco-Catolică şi la Biserica Mănăstirii Muntele Rece. La ora 12.00, timp de trei minute, se vor trage clopotele tuturor lăcaşelor de cult din garnizoană. Începând cu ora 12.30 sunt programate, simultan, depuneri de jerbe şi coroane de flori la Cimitirul Eroilor de pe Calea Turzii din Cluj-Napoca, Monumentul Eroului Aviator Plt. Adj. Traian Dârjan, din Cimitirul Someşeni, la Troiţa de pe Feleac, respectiv la Cimitirul Eroilor de la Muntele Rece.

 

Ziua Eroilor a fost proclamată sărbătoare naţională a poporului român prin Legea nr. 379 din 2003, iar manifestările dedicate acestui eveniment sunt organizate, conform tradiţiei creştine, în Ziua Înălţării Domnului. M.O.