monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Noul judecător al Curţii Constituţionale Maya Teodoroiu a depus jurământul

Simona Maya Teodoroiu a depus joi jurământul la Palatul Cotroceni pentru calitatea de judecător al Curţii Constituţionale, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, care a subliniat importanţa Curţii pentru consolidarea democraţiei.

Noul judecător CC Maya Teodoroiu a depus jurământul. Foto: Captură video

Preşedintele Klaus Iohannis a avut un scurt mesaj pentru judecătorii Curţii Constituţionale, după ce Simona Maya Teodoroiu a depus jurământul.

"În primul rând doamna judecător (Simona Maya Teodoroiu, n.r.) vă felicit şi vă doresc mult succes în această misiune nobilă de judecător al Curţii Constituţionale a României. Este un lucru evident că vă veţi ocupa, împreună cu colegele şi colegii dumneavoastră de respectarea Constituţiei României, nu voi insista asupra acestui aspect. Este, însă, important de subliniat, domnule preşedinte Zegrean, onoraţi judecători ai Curţii Constituţionale că, după părerea mea, dumneavoastră reprezentaţi ceea ce s-ar numi un stâlp al democraţiei din România. Eu cred că munca pe care o depuneţi este extrem de importantă pentru consolidarea democraţiei în România şi vă încurajez să mergeţi mai departe cu toată hotărârea, cu toată responsabilitatea, cu toată demnitatea, să dovediţi şi în continuare că ştiţi să faceţi faţă oricăror situaţii dificile”, a afirmat preşedintele Iohannis.


La finalul ceremoniei, la care au luat parte judecătorii Curţii Constituţionale, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, o serie de miniştri şi consilieri prezidenţiali, şeful statului a ciocnit o cupă de şampanie şi a schimbat câteva cuvinte cu cei prezenţi.

De la ceremonie au lipsit premierul Victor Ponta şi preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, care a fost înlocuit de vicepreşedintele Camerei, Florin Iordache.


Simona Maya Teodoroiu, propusă de PSD, a fost aleasă miercuri de plenul Senatului în calitatea de judecător al Curţii Constituţionale. Ea a obţinut votul favorabil a 87 de senatori, în timp ce Mona Lisa Neagoe, susţinută de PNL, a beneficiat de 73 de voturi.

Simona Maya Teodoroiu a fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei din mai 2012, cu excepţia perioadei ianuarie - aprilie 2013, când a ocupat poziţia de secretar de stat la Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS) din cadrul Guvernului.

Etichete: depunere juramant