Actualitate
Tăietori de copaci atacaţi de un urs agresiv. Un bărbat a fost muşcat de picior
Incidentul a avut loc miercuri, 18 februarie, în jurul orei 12:00, în apropierea localității Măguri din Cluj. Două persoane au fost rănite.
Mai mulți muncitori forestieri care trebuiau să taie mai mulți copaci marcați de pădurar, au fost atacați de un urs. Unul dintre muncitorii care a scăpat fără răni a povestit pentru EvZ.ro toată experienţa.
„Avem o partidă în exploatare pe un composesorat. Am mers trei băieți să găsim lemnele marcate și să le tăiem. La un moment dat, am observat ceva micându- se într-un hățiș. La scurt timp, ursul s-a ridicat și a pornit spre noi. Cel aflat mai în față a sărit de pe o stâncă de vreo patru metri și a avut noroc cu zăpada că altfel se nenorocea. Al doilea, fiind mai în vârstă nu a putut fugi și a încercat să se apere cu securea dar nu a nimerit ursul. Fiara l-a mușcat de picior și i-a zdrobit osul de la piciorul drept și l-a arucat pe stânci. După al treilea, ursul a fugit dar fiind pantă s-a dezechilibrat și a luat-o la vale și omul la fel. Muncitorul a suferit și el răni grave în urma faptului că s-a prăvălit de pe panta de munte”, a spus muncitorul.
În urma acestui atac, muncitorul care a rămas cu piciorul zdrobit, Ioan Tomoș de 46 de ani a fost transportat în stare gravă la Spitalul de Ortopedie din Cluj Napoca undeva fi operat. Medicii încearcă să îi salveze piciorul.