monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Premiile Zmeura de Aur 2015: Care au fost cei mai slabi actori şi cel mai prost film al anului

Cu o zi înainte de decernarea premiilor Oscar 2015, au fost acordate premiile Zmeura de Aur, care recompensează cele mai slabe filme şi performanţe actoriceşti ale anului.

Zmeura de Aur

Lungmetrajul "Saving Christmas" şi actorii Cameron Diaz şi Kirk Cameron au fost marii "învingători" la gala de decernare a premiilor Zmeura de Aur 2015.

Potrivit Mediafax, Kirk Cameron, fost copil-vedetă la Hollywood, joacă rolul principal în "Saving Christmas", dar acest lungmetraj - care a primit cele mai multe trofee la gala Zmeura de Aur 2015, cu o zi înainte de decernarea premiilor Oscar - nu l-a ajutat deloc să îşi facă o revenire glorioasă pe marile ecrane.


Actorul american, în vârstă de 44 de ani, a fost marele "învingător" la cea de-a 35-a gală Zmeura de Aur, organizată sâmbătă seară la Los Angeles, întrucât s-a impus la patru dintre cele şase categorii la care el şi filmul "Saving Christmas" - o peliculă despre o familie creştină - au fost nominalizaţi: "cel mai prost film", "cel mai prost actor în rol principal", "cel mai prost scenariu" şi "cel mai prost cuplu de actori".

Aşa cum au remarcat organizatorii galei Zmeura de Aur 2015, instituţia care decernează aceste trofee deloc măgulitoare nu este singura care a ironizat şi criticat filmul "Saving Christmas". Utilizatorii site-ului imdb.com au decis în urma unui sondaj că această peliculă merită să ocupe primul loc în topul celor mai proaste filme din toate timpurile. De asemenea, acelaşi film a înregistrat un scor neobişnuit - un "zero" perfect - pe site-ul specializat în recenzii de film Rotten Tomatoes.


La gala de sâmbătă seară a fost premiată şi Cameron Diaz, care a fost desemnată "cea mai proastă actriţă" pentru evoluţiile sale din două comedii: "Cealaltă femeie/ The Other Woman" şi "Sex Tape".

Care sunt actorii şi filmele care au mai câştigat premii anul acesta la diverse categorii Zmeura de Aur : AICI.  

Etichete: oscar 2015