monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Percheziții în Cluj și alte două județe, la o reţea de spărgători de magazine

Mai mulţi poliţişti din judeţele Cluj, Alba şi Maramureş au efectuat vineri dimineaţa, 27 februarie, şapte percheziţii la persoane bănuite de săvârşirea mai multor furturi din societăţi comerciale.

"La data de 27 februarie a.c., poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 7 percheziţii (patru în judeţul Alba, două în judeţul Maramureş şi una în judeţul Cluj) la domiciliile şi spaţiile de depozitare ale unor persoane bănuite de furturi din societăţi comerciale", potrivit reprezenanţilor Poliţiei Române.

Din cercetările poliţiştilor a reieşit faptul că, în perioada octombrie 2014–ianuarie 2015, patru persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 36 de ani, din judeţele Alba şi Galaţi, ar fi pătruns prin efracţie în şase societăţi comerciale din judeţele Alba, Hunedoara, Neamţ şi Maramureş şi ar fi sustras aparatură electronică, telefoane, motoferăstraie şi produse alimentare. Prejudiciul produs prin comiterea de infracţiuni este estimat la peste 150.000 de lei.


Cei în cauză urmează să fie puse în executare şase mandate de aducere emise pe numele persoanelor bănuite de comiterea furturilor şi ale eventualilor complici.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.