monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un important lider european a fost asasinat cu o zi înaintea unui protest antiguvernamental

Boris Nemţov, un critic vehement al preşedintelui Vladimir Putin și lider al opoziţiei din Rusia, a fost împuşcat mortal în noaptea de vineri spre sâmbătă în apropierea Kremlinului, cu o zi înaintea unui protest antiguvernamental, relatează Associated Press.

Moatea lui Nemţov, în vârstă de 55 de ani, fost vicepremier, a generat furie în rândul opoziţiei, care a criticat Kremlinul pentru crearea unei atmosfere de intoleranţă faţă de orice disident şi a numit decesul acestuia un asasinat.

Nemţov lucra la un raport ce urmărea să prezinte dovezi despre care el credea că arată implicarea directă a Rusiei în rebeliunea separatistă care a devastat Ucraina din aprilie 2014. Ucraina şi Occidentul acuză Rusia că susţine rebelii cu trupe şi arme sofisticate, însă Moscova neagă orice acuzaţie.


Putin i-a ordonat celui mai înalt gradat din forţele de securitate să supravegheze personal uciderea lui Nemţov.

„Putin a subliniat că această crimă brutală are toate ingredientele unui asasinat la comandă şi este extrem de provocatoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse.


Preşedintele american Barack Obama a cerut Guvernului rus să desfăşoare o investigaţie „promptă, imparţială şi trasparentă” pentru a aduce autorii crimei în faţa justiţiei. Obama l-a calificat pe Nemţov drept un „avocat neobosit” pentru drepturile cetăţenilor ruşi.

Secretarul de Stat american John Kerry a declarat că Nemţov şi-a dedicat viaţa unei Rusii mai democratice „şi unor relaţii puternice între Rusia şi vecinii şi partenerii săi, inclusiv Statele Unite”.


Nemţov a criticat ineficienţa Guvernului, corupţia tot mai accentuată şi politica Kremlinului faţă de Ucraina, care a adus relaţiile dintre Rusia şi Occident la cel mai scăzut nivel de la Războiul Rece.

Într-un interviu acordat cotidianului Sobesednik, Nemţov declarase la începutul lunii că mamei sale în vârstă de 86 de ani îi este teamă că Putin îl va ucide din cauza activităţilor sale din opoziţie. Întrebat dacă are el însuşi astfel de temeri, a răspuns: „Dacă îmi era teamă, nu aş fi condus un partid de opoziţie”.


Vorbind la radio cu doar câteva ore înainte de deces, el l-a criticat dur pe Putin pentru a plonjat Rusia în criză prin „politica sa nebună, agresivă şi mortală de război împotriva Ucrainei”.

„Ţara are nevoie de o reformă politică”, a declarat Nemţov pentru postul de radio Ecoul Moscovei. „Atunci când puterea se concentrează în mâinile unei singure persoane iar această persoane conduce pentru totdeauna, acest lucru va conduce la o catastrofă absolută”, a afirmat el.


Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko l-a numit pe Nemţov un prieten personal şi un „pod” de legătură între cele două ţări. El a afirmat pe pagina sa de Facebook că speră că ucigaşii vor fi pedepsiţi.

Potrivit oficialilor ruși, Nemţov a fost ucis cu patru focuri de armă trase în spate dintr-o maşină care trecea, în timp ce mergea pe un pod în apropierea Kremlinului, la scurt timp după miezul nopţii. El se plimba cu o femeie pe care o cunoştea, cetăţean ucrainean, în momentul în care un vehicul s-a apropiat şi atacatori neidentificaţi l-au împuşcat mortal. Femeia nu a fost rănită.