monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Innovation Labs Cluj și-a ales finaliștii: află cine sunt tinerii care pot transforma Clujul în capitala revoluției IT din România

Pe 7 și 8 martie, la Cluj, a avut loc a treia ediție a hackathon-ului Innovation Labs. Aceasta este prima etapă din cel mai mare program de pre-accelerare din România, ce vrea să aducă produsele rezultate din idei cu potențial mai aproape de investitori. În urma hackathon-ului din Cluj, cele mai bune 7 echipe din cele 14 înscrise în total au fost selectate pentru a intra în programul de pre-accelerare organizat de TechLounge.

La hackathon au fost prezenți aproximativ 40 de tineri pasionați de tehnologie, care și-au pus ambiția și creativitatea la muncă pentru a dezvolta, în total, 14 idei în prototipuri pe care să le prezinte juriului. Tinerii au fost mentorați, în toate cele 24 de ore de hackathon, de antreprenori de top și profesioniști din industria IT&C, precum: Alexandru Eftimie (CEO Koreckt Solutions), Mircea Vadan (Cofounder, ZenQ), Horatiu Mihali (Senior Manager KPMG), Bogdan Herea (CEO, PITECH+PLUS), Mihai Dumitrache (Co-Founder & iOS Developer, wip.ro), Stefan Karschti (Archiect, Telenav Europe,) Florin Mureșan (CEO, Squirrly), Vlad Pranitchi (Managing Director, Rodeapps), Adela Salagean (CPO & Co-Founder, ShareYourCart).

Echipele au dezvoltat produse inovatoare, menite să rezolve probleme din diverse arii: e-commerce, medicină, fundraising, sporturi de performanță, muzică, ieșitul în oraș etc.


A doua zi după hackathon, pe 8 martie, echipele au avut 3 minute la dispoziție pentru a-și susține ideile în fața juriului de specialitate. Provocarea pentru fiecare echipă a fost să prezinte, într-un mod succint și convingător, progresul de la idee la un prototip viabil de produs. Juriul format din: Cristian Pațachia-Sultanoiu (Development & Innovation Manager Orange), Elisabeta Blondel (Hypermarket Director, Carrefour Cluj), Stefan Karschti (Archiect, Telenav Europe), Florin Mureșan (CEO, Squirrly), Alex Bejan (Fondator și Mobile App Architect, Work in Progress), Nicoleta Cinta (ILabs Program Manager,  Spherik Accelerator), Vlad Pranitchi (Managing Director, Rodeapps), Bogdan Herea (CEO, PITECH+PLUS), Daniel Rosner (InGeAr Hardware Laboratory Manager), Bogdan Oros (Co-fondator, Onyx Beacon), Adela Salagean (CPO & Co-Founder, ShareYourCart) a avut misiunea de a selecta ideile cu potențial disruptiv și de a decide care dintre echipe vor continua să își dezvolte ideile în programul Innovation Labs. Câștigătorii hackathon-ului au plecat acasă cu perspectiva unor oportunități reale de a-și dezvolta viitoare afaceri, dar și cu premii din partea Orange.

Urmează 3 luni intense, în care finaliștii programului vor beneficia de mentorat și susținere pentru a dezvolta produse inovatoare cu impact potențial la nivel global. Echipele și ideile finaliste ale hackathon-ului de la Cluj sunt:


DictaMed – serviciul Cloud de convertire voce-text ce le permite medicilor să înregistreze proceduri medicale;

PhoneAlias – serviciul ce permite centralizarea apelurilor primite pe mai multe numere de telefon prin redirecționarea, conform unor seturi pre-definite de reguli, către un singur telefon mobil;


SOFT ATAC – serviciul ce își popune integrarea experienței de shopping online în orice magazin;

SwimPal – un tracker al performanțelor înregistrate de înnotători (număr de bazine, viteză si consum de calorii);


Buy and Help – propune utilizarea marketing-ului afiliat în strângerea de fonduri pentru cazuri sociale;

Fingerdrum Legend  – aplicația care te învață să cânți la tobe printr-un joc distractiv și antrenant;


City365 – aplicația de recomandări care oferă reduceri bazate pe localizarea clientului în funcție de magazinele și localurile din apropiere.

În luna mai, la Demo Day, echipele își vor prezenta prototipurile finale, urmând ca cele mai convingătoare dintre acestea să fie premiate și să beneficieze în continuare de sprijinul echipei Innovation Labs.

Etichete: hackathon tehnologie