monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum va fi vremea luni și marți

Administrația Națională de Meteorologie transmite prognoza meteo pentru primele două zile ale săptămânii.

Cum va fi vremea luni și marți

Luni, valorile termice, în creştere faţă de zilele precedente îndeosebi în regiunile sud-estice, se vor situa în jurul mediilor climatologice ale sfârşitului de martie la nivelul întregii ţări, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Cerul va avea înnorări temporare şi va ploua în majoritatea zonelor, ziua în special în vest şi nord-vest, iar noaptea cu precădere în centru şi sud-est. În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi trecător ninsoare. Potrivit Mediafax, vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, dar izolat şi în restul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime între 2 şi 8 grade.


Marți, în regiunile vestice, nordice şi centrale vor fi înnorări temporar accentuate şi, îndeosebi după orele amiezei, vor fi ploi, mai ales averse, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe arii restrânse ploi în general slabe, în prima parte a zilei şi din nou noaptea. Îndeosebi în zona înaltă a Carpaţilor Orientali se vor semnala şi lapoviţă şi ninsori. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 grade în depresiuni şi 18 grade în sud, iar cele minime se vor încadra între 0 şi 8 grade.