Actualitate
Destin tragic pentru două persoane în vârstă: şi-au pierdut viaţa în urma unui incendiu
Un incendiu a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică pe strada Albiei din Cluj. Un bărbat şi o femeie au fost găsiţi fără suflare de pompieri.
Pompierii au fost chemaţi duminică, 29 martie, să intervină pe strada Albiei la un incendiu.
„S-a făcut dimineaţă solicitarea în jur de ora nouă. Am primit informaţii că iese dintr-o casă fum. S-au dus preventiv mai multe echipaje, iar în momentul în care au intrat în casă au găsit cele două persoane decedate. S-a constatat că arderea nu avusese loc de puţin timp. Cert este că cele două persoane erau arse”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, Andrei Biriş.
Cauza incendiului urmează să fie stabilită în urma unei anchete.