monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Schimb dur de replici între Traian Băsescu şi un ziarist clujean: „Sunteţi de un penibil incredibil” - „Ceauşescu a fost un preşedinte mai bun”

Un schimb dur de replici a avut loc între Traian Băsescu şi un jurnalist în timpul unui interviu, la Realitatea TV.

Moderatorul Octavian Hoandră l-a întrerupt la un moment dat pe fostul şef al statului spunându-i că în timpul mandatului nu era atât de vehement în a ataca justiţia, scrie gandul.info. Băsescu i-a replicat că nu i-a urmărit evoluţia, moment în care jurnalistul i-a spus că a făcut-o „fără plăcere”.
„Trebuie să vă spun că şi mie îmi sunteţi extrem de antipatic ca om”, i-a spus el. „Mie, ca om, îmi sunteţi simpatic, dar ca preşedinte mi-aţi fost extrem de antipatic”, i-a replicat jurnalistul.

„Mie şi ca om şi ca ziarist, unul foarte slab, dar eu am fost un preşedinte bun. Să nu o ducem într-o dispută între noi. Când am acceptat să vin, ştiam în ce mediu vin”, a spus Băsescu.


Ulterior, moderatorul i-a spus atunci că nu vrea să-i rămână „dator”. „Eu am trăit în timpul lui Ceauşescu, a fost mai bun preşedinte ca dumneavoastră”, a zis el, adăugând că l-a detestat pe Băsescu, care i-a spus că este „de un penibil incredibil”.

Tensiunea a continuat şi ulterior, la un moment dat în studio apărând şi Rareş Bogdan care a avut un dialog acid cu fostul preşedinte.