Actualitate
Alexandru Uioreanu a câștigat la CEDO procesul cu statul român privind condițiile de detenție
Alexandru Uioreanu, fiul fostului președinte al CJ Cluj Horea Uioreanu, Alexandru, a obținut o decizie favorabilă la CEDO în procesul intentat statului român privind condițiile de detenție din a doua perioadă de arest preventiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a dat câștig de cauză lui Alexandru Uioreanu, care a denunțat condițiile precare de detenție din România. Fiul fostului șef al CJ Cluj Horea Uioreanu s-a plând de experiențele trăite în a doua perioadă de detenție (25 iulie-13 septembrie) din cadrul dosarului de trafic de droguri în care a fost judecat, relatează Clujust.ro.
Acesta susține că cea mai neplăcută perioadă din detenția sa a fost transferul de la Cluj la București, când s-a judecat recursul împotriva măsurii arestării preventive. Drumul a înclus o noapte dormită la Penitenciarul Aiud, unde Alexandru a avut parte de peripeții nedorite. ”M-au amenințat niște țigani cu lama. Mi-au furat gelul de duș și ce mai aveam. Drumul a durat două ore până la Aiud, unde se stătea o noapte, iar apoi până la București alte 14 ore, căci duba oprea pe la fiecare penitenciar. Tot drumul dus-întors a fost un fel Auschwitz. Demersul la CEDO nu l-am făcut pentru bani, ci am făcut-o ca să iasă dreptatea la iveală, aducă în ce condiții stau deținuții.”, a declarat tânărul pentru CLUJUST.ro. Acesta este acum student la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai”, a declarat tânărul pentru sursa citată.
În urma plângerii făcute la CEDO, Guvernul României a recunoscut faptul că lui ALexandru i-au fost încălcate drepturile și s-a angajat la plata unor despăgubiri în valoare de 3000 de euro. Practic, Curtea de la Strasbourg a luat act de această înțelegere amiabilă.
Alexandru Uioreanu a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare în dosarul respectiv.
Citește și despre Alexandru Uioreanu a fost arestat preventiv pentru 20 de zile