monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fostul candidat la prezidenţiale William Brânză, ridicat de DIICOT

Fostul candidat la prezidenţiale William Brânză a fost ridicat, joi, de procurorii DIICOT și dus la audieri în legătură cu un dosar în care este acuzat de evaziune fiscală și sprijinire a unui grup de infracțional organizat.

Dosarul a fost deschis în urmă cu trei luni, iar în acest caz a fost audiată, în urmă cu două luni și mama fostului deputat William Brânză. Prejudiciul în acest dosar se ridică la 25 de milioane de euro.

Surse judiciare spun că William Brînză este suspectat în dosarul în care, în decembrie 2014, au fost făcute 36 de percheziţii, între care şi la Ministerul Fondurilor Europene. În acest dosar se fac cercetări pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, în legătură cu livrări de produse, în special carne, precum şi pentru încercarea de accesare ilegală de fonduri europene. Prejudiciul în acel moment era estimat la aproximativ 100 de milioane de lei. În urma percheziţiilor au fost duse atunci la audieri aproximativ o sută de persoane, printre care şi mama lui William Brînză, relatează Mediafax.


Surse din rândul anchetatorilor au declarat că acum, în acest dosar, cercetările îi vizează pe fostul deputat William Gabriel Brînză şi pe fratele acestuia, Daniel Brînză, care, în calitate de administratori a două societăţi - SC Willis Finance SRL şi Alrod Consult SRL - ar fi înregistrat mai multe facturi fictive, luate de la o grupare infracţională, privind achiziţii de consultanţă. Ulterior, banii viraţi în baza facturilor false ar fi fost retraşi din bancă, iar în acest mod s-ar fi produs un prejudiciu de patru milioane de lei.