monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Iohannis se gândeşte să atace la Curtea Constituţională modificările aduse la Codul Penal

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, într-un interviu acordat televiziunii publice germane ARD, că se gândeşte foarte serios să atace la Curtea Constituţională modificările făcute de Parlament, în ultima perioadă, la Codul Penal şi cel de procedură penală.

Întrebat dacă va promulga proiectul de lege prin care ar urma să fie îngreunată lupta împotriva corupţiei, preşedintele Klaus Iohannis a declarat: "Consider că diferitele tentative de modificare a legilor nu sunt deloc bune. În această fază nu trebuie să fie modificate legile. Voi încerca să mă exprim şi public împotriva unor astfel de iniţiative, lucru pe care l-am şi făcut. Există însă suficiente alte instrumente la îndemâna preşedintelui pentru a pune capăt unor astfel de acţiuni sau, în cel mai rău caz, de a le amâna până când pagubele sunt reduse. Orice lege poate fi retrimisă de preşedinte în Parlament pentru rediscutare, iar Parlamentul o poate discuta din nou, iar, dacă acest pas nu funcţionează, am şi posibilitatea de a ataca la Curtea Constituţională".

Despre posibilitatea de a ataca acest proiect de lege la Curtea Constituţională, preşedintele Klaus Iohannis a spus că ia în considerare acest lucru.


"Mă gândesc foarte serios la această posibilitate deoarece nu doresc ca astfel de legi să fie modificate în această fază intensivă a luptei împotriva corupţiei. Mai târziu, peste câţiva ani, când sper eu că numărul cazurilor de corupţie se va reduce foarte mult, atunci se va putea discuta despre modificarea legilor, doar dacă practiva va demonstra că este necesară modificarea. Dacă nu, nu", a afirmat Iohannis.

Plenul Senatului a adoptat, în 11 mai, amendamentul la Codul Penal şi cel de Procedură penală iniţiat de Ioan Chelaru, Cristiana Anghel şi Ovidiu Donţu, prin care ”măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice”, înlocuind sintagma de ”suspiciuni rezonabile” din actuala lege.


Amendamentul, semnat de senatorii Cristiana Anghel (PC), Ovidiu Donţu şi Ioan Chelaru (PSD) la proiectul pentru modificarea şi competarea legii nr. 286/2009, privind Codul Penal şi a legii nr. 135/2010, privind Codul de Procedură penală- L95/2015 a fost adoptat cu 91 de voturi ”pentru” de plenul Senatului, după ce săptămâna trecută legea a primit raport de admitere în comisia juridică.