monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Consiliul Judeţean, obligat de comuna Feleacu să plătească o redevenţă pentru terenul viitorului Centru de Deşeuri. Rampa de gunoi de la Pata Rât se închide definitiv

Comuna Feleacu continuă să ţină în şah autorităţile judeţene şi a cerut Consiliului Judeţean Cluj, ca în schimbul administrării terenului şi a obţinerii acordului pentru construirea unei rampe temporare de deşeuri, să plătească o redevenţă pentru cele 60 de hectare unde urmează să fie construit viitorul Centru de Deşeuri. Salprest Rampă a anunţat, din nou, că de săptămâna viitoare va închide rampa de gunoi.

Consilierii judeţeni au fost convocaţi, miercuri, de urgenţă, într-o şedinţă pentru a lua unele decizii cu privire la plata unei redevenţe către comuna Feleacu, după ce Salprest Rampă a anunţat din nou că de săptămâna viitoare se închide rampa de gunoi. Cu toate că proiectul a fost votat în unanimitate de toţi cei 20 de consilieri prezenţi la şedinţă, aceştia nu au primit o copie după proiect, singurul exemplar fiind la secretarul judeţului Simona Gaci. În momentul votului, consilierii nu au avut în faţă proiectul de hotărâre, acesta fiind doar citit de Simona Gaci, ceea ce ridică semne de întrebare despre conţinutul lui.

“Situaţia este din nou gravă, ne dă şah, ca să mă exprim aşa, unica firmă autorizată cu rampă temporară motivând că nu i s-au plătit facturile către terţi. Nu are nicio legătură cu Consiliul Judeţean, cu Consiliul Local Cluj-Napoca, cu toate că au făcut destule rele comunelor. A trebit să convocăm această şedinţă deoarece îşi permit privaţii să închidă rampa lor. Să ascultăm imnul României”, a precizat Vakar Istvan, preşedintele CJ Cluj, în debutul şedinţei.


Unicul punct de pe ordinea de zi l-a constituit un proiect de hotărâre despre luarea unor măsuri privind Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor, şi anume plata unei redevenţe către comuna Feleacu pentru cele 60 de hectare de teren unde urmează să fie construit Centrul de Deşeuri.

“Am luat decizia de a iniţia acest proiect de hotărâre din mai multe considerente: adresa comunei Feleacu din 13 mai 2015 prin care ne comunică acordul de principiu pentru realizarea acestei platforme temporare şi solicită stabilirea unor măsuri, inclusiv adoptarea unei hotărâri de Consiliu Judeţean cu privire la modalitatea de derulare a proiectului, închiderea de săptămâna viitoare a rampei temporare de depozitare, Salprest ne-a comunicat că a luat această decizie deoarece nu are plăţile la zi şi nu mai preia deşeuri”, a mai precizat Vakar Istvan.


Preşedintele CJ Cluj a susţinut că dacă această hotărâre va fi votată de consilieri şi astfel se obţine acordul primăriei Feleacu „în 24-48 de ore se poate amenaja rampa temporară”.

“Terenul pe care îl avem noi aici e singurul avizat, orice deschidere de rampă temporară rebuie să fie avizată, procedură care durează”, a spus Vakar.


Simona Gaci, acuzată de fals

Horaţiu Cătărig a acuzat-o pe Simona Gaci, secretarul judeţului, că “ a introdus în şedinţă nişte date false”, după ce Gaci a susţinut că Primăria Mociu şi-a dat acordul pentru acordarea unui teren către Consiliul Judeţean Cluj pentru construirea unei rampe temporare de depozitare, ca alternativă dacă rampa temporară de pe amplasamentul viitorului Centru de Deşeuri nu s-ar mai realize.

“Aţi introdus în şedinţă nişte date false, în Consiliul Loca Mociu până astăzi nu a fost introdus niciun proiect de hotărâre privind acordarea unui teren pentru rampa de gunoi”, a spus Cătărig.


"Discutăm aici o problemă care nu este rezolvabilă, noi trebuie să plimbăm nişte gunoaie în tot judeţul, cine îţi dă avizul pentru treaba acesta? Din start mediul nu va aviza. Lucrurile pot deveni catastrofale, felecanii au dreptate, nu sunt tâmpiţi să-şi dea terenul pe gratis", a precizat, la rândul său, consilierul judeţean Emil Bogdan.

Cu unanimitate de voturi, consilierii judeţeni au luat o hotărâre de principiu privind plata unei redevenţe către Primăria Feleacu, cuantumul redevenţei fiind stabilit ulterior. Potrivit conducerii CJ Cluj, rampa temporară de depozitare a deşeurilor care urmează să fie construită pe terenul viitorului Centru de Deşeuri de către RAADPP Cluj se poate folosi timp de 2-3 ani.


Ce presupune redevenţa

„Redevenţa se va stabili ulterior. Feleacu nu mai are niciun motiv să nu ne dea acordul, vă rog să votaţi acest proiect de hotărâre”, a mai spus Vakar înainte de a se trece efectiv la vot.

La finalul şedinţei, preşedintele CJ Cluj a precizat că până luni va fi gata noua rampă temporară de depozitare.

“Am luat o decizie în plenul Consiliului Judeţean prin care am dat curs solicitărilor comunei Feleacu şi anume aceste solicitări se refereau la redevenţa pe care o doresc să o încaseze din funcţionalitatea viitorului Centru de Deşeuri. Această redevenţă se referă doar la valoarea terenului, bineînţeles, care este proprietarea dumnealor, şi se hotărâreşte de către o expertiză care va fi de comun acord cu dumnealor. Noi am hotărât un principiu de lucru care, la urma urmei, mi se pare şi un act de corecţie, un act de reparare faţă de cei care deţin în proprietate acest teren. Sper ca şi acest pas să ajute în a da acel acord, e o chestie foarte simplă, prin care ni se dă acordul pe terenul pe care oricum l-am primit în administrare, oricum este deja cu acord de mediu, să putem face şi această rampă temporară pentru a debloca această situaţie de criză care este în fiecare săptămână generată de firmele private care au neînţelegeri între plăţi de facturi, dar populaţia care îşi plăteşte facturile şi taxele nu trebuie să sufere din această cauză. Este vorba despre o lucrare simplă, maxim două zile şi poate intra în funcţiune”, a mai spus Vakar.

El susţine că dacă nu va primi acordul comunei Feleacu pentru construirea rampei temporare, nu vede o altă soluţie pentru rezolvarea problemei.

“Pasul următor este semnarea acestei hotărârii, comunicarea ei către Feleacu şi  insistenţa majoră de a da acest acord. În momentul în care am acordul dat de la Feleacu pot da ordinul de a intra acele buldozere în acel teren şi a mişca terenul vegetal şi executa impermeabilizarea, precum şi acel strat pentru levigat. După aia se poate da în funcţiune. Dacă şi acuma ajungem în situaţia de a nu ni se da acord atunci...nu ştiu ce să mai zic. Am fost anunţati că se închide rampa pe motivul că antreprenorii nu şi-au plătit factura. Pe motivul acesta suferă cei care au plătit. Nu se poate. Sper ca astăzi, cel târziu mâine, să am acel acord, în weekend pot executa cel puţin o parte din rampă şi pe luni să poată funcţiona. RAADPP Cluj dispune de fonduri şi de utilaje. Noi am fost organizaţi şi la criza de săptămâna trecută, dar aveam nevoie de acest acord. Nu mai avem altă alternativă”, recunoaşte Vakar.

Ce se mai aude de Centrul de Deşeuri

În ceea ce priveşte Centrul de Management Integrat al Deşeurilor, lucrările sunt în continuare blocate.

“CMID e în continuare în blocaj. Banii europeni nu se pierd, dar asta nu rezolvă situaţia, proiectul este fazat, dar anul acesta trebuie să terminăm totuşi partea de fabrică, de FIDIC galben. Momentan, nu se lucrează. Se lucrează pe licitaţia privind desemnarea noului antreprenor”, a conchis Vakar.