Actualitate
Comisie de concurs pentru Salanţă: l-au “ascultat” colegii. ANFP: Condițiile concursului, fixate de CJ Cluj
Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, a fost nominalizat pe funcția publică în urma unui concurs cu serioase semne de întrebare. Așa cum Monitorul a mai scris, concursul a fost organizat „cu dedicație”, el fiind un concurs de promovare și nu de angajare pe post, limitându-se astfel participarea la funcționarii din cadrul Consiliului Județean. Mai interesant este faptul că din comisia de concurs care l-a „audiat” pe Salanță au făcut parte nu mai puțin de trei dintre colegii săi din Consiliul Județean Cluj, din care doi au fost audiaţi de procurori în dosarul de corupţie al lui Horea Uioreanu.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a organizat săptămâna trecută concursul pentru ocuparea funcţiei de arhitect-şef al judeţului Cluj. Singurul candidat a fost actualul arhitect-şef interimar, Claudiu Salanţă. Chiar dacă se află în vizorul Agenției Naționale de Integritate, Claudiu Salanţă a candidat pentru funcţia de arhitect-şef al judeţului Cluj.
Din comisia de concurs au făcut parte două persoane din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (Cristina Bebereche, director ANFP şi Alexandra Apostoleanu, expert ANFP) şi trei persoane din cadrul Consiliului Judeţean Cluj, şi anume: Simona Gaci (secretar al judeţului Cluj, audiată de procurori în dosarul de corupţie al fostului preşedinte Horea Uioreanu), Mariana Raţiu (director executiv CJ Cluj, interceptată şi audiată de asemenea în dosarului Uioreanu) şi Rodica Gazsi (director general CJ Cluj în locul Simonei Tatomir care şi-a dat demisia din funcţie în octombrie 2014).
“Legiuitorul a avut în vedere, la ocuparea unei funcţii publice de execuţie sau conducere, în primul rând, funcţionarii publici aflaţi deja în corpul funcţionarilor publici sau cei aflaţi în corpul de rezervă al funcţionarilor publici, dând acestora posibilitatea de dezvoltare a carierei. La acest concurs de promovare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de arhitect şef în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Cluj se putea înscrie orice funcţionar public aflat în Corpul funcţionarilor publici, cu condiţia îndeplinirii cerute în anunţ”, precizează reprezentanţii CJ Cluj, întrebaţi de ce această modalitate de organizare a concursului.
Cu toate că Salanţă a fost singurul candidat şi cel mai probabil a promovat concursul, până în acest moment, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) nu a trimis propunerea de numire în funcţie a sa către Consiliul Judeţean Cluj.
“În termen de 15 zile de la data afişării rezultatelor finale ale concursului, Agenţia are obligaţia de a emite propunerea de numire a candidatului declarat admis. Până în acest moment nu s-a primit din partea ANFP propunerea de numire”, a precizat Vakar Istvan, preşedintele CJ Cluj, care a adăugat că nu deţine informaţii privind depunerea vreunei contestaţii la acest concurs şi nici de nota obţinută de Salanţă.
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici precizează că au organizat concursul de promovare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de arhitect şef al judeţului Cluj “la solicitarea Consiliului Judeţean Cluj”.
“Solicitarea transmisă de către instituţia/autoritatea publică pentru organizarea concursului trebuie să cuprindă condiţiile de participare la concurs, respectiv, condiţiile prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiilor publice vacante şi alte condiţii specifice prevăzute în fiţa postului aferentă respectivei funcţii publice. Stabilirea modalităţii de ocupare a unei funcţii publice îi revine ordonatorului de credite”, arată ANFP.
Potrivit Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Claudiu Salanţă a fost declarat admis, având un punctaj final de 170, 2.
De asemenea, mai precizează ANFP, “pentru acest concurs nu au fost înregistrate contestaţii”.
În aprilie 2014, Monitorul de Cluj a scris despre faptul că arhitectul-şef Claudiu Salanţă a fost asociat şase luni într-o firmă care are contracte cu Consiliul Judeţean Cluj, informaţie pe care a “uitat” s-o menţioneze în declaraţia de interese, acesta fiind în incompatibilitate şi existând suspiciuni că ar fi săvârşit şi infracţiunea de fals în declaraţii.
Salanţă a fost numit arhitect şef al Consiliului Judeţean Cluj în noiembrie 2013. La acea dată, Salanţă apărea în actele de la Registrul Comerțului ca fiind asociat la SC InterProiect SRL, o firmă de arhitectură şi urbanism cu sediul în Cluj-Napoca, care a avut şi are contracte cu statul român, inclusiv cu Consiliul Judeţean Cluj, Tetarom (unde acţionarul principal cu peste 99% din capitalul social este CJ Cluj), primăriile din judeţul Cluj şi alte instituţii publice locale din Cluj-Napoca (ISU Cluj, UBB Cluj, IŞJ Cluj, Patriarhia Ortodoxă Română sau Armata – Divizia 4 Infanterie Cluj).
În declaraţia sa de interese postată pe site-ul Consiliulu iJudeţean Cluj şi semnată la data de 9 decembrie 2013, nu apărea nimic despre calitatea de acţionar la firma Inter Proiect SRL.
Salanță a refuzat să vorbească cu jurnaliștii cotidianului Monitorul de Cluj, precizând ulterior că ar fi cerut și întocmit actele pentru ieșirea din societate cu mai mult timp în urmă, dar acestea nu ar f fost depuse de asociați la Registrul Comerțului.
Citeşte şi: Când nimeni nu se înghesuie să fie arhitect-șef la CJ Cluj, Salanță se sacrifică!
Citeşte şi: INCOMPETENȚĂ sau INTERES pentru propriul buzunar?
Citeşte şi: Arhitectul șef Salanță: Avize de azi „pe ieri”, dacă șeful o cere!
Citeşte şi: Salanță: un singur arhitect, două standarde de măsură!